gonț, goánță adj. Mold. Curățat, dezghĭocat, fără păstărĭ: fasole goanțe (boabe). V. decorticat.

GONȚ s. m. și n. (Mold.) 1. S. m. Alergător, urmăritor. Hameleonul, măcar că în fața tuturor gonților să schimbă. CI, 171. 2. S. n. Joc de-a prinselea. Aflînd în aceia zi o sărbătoare sărba, pre toți dați după giocuri, că cei mai tineri alerga pre cîmpi, ce<i> mai bâtrîni cu rotile pre ulițe, femeile cu gonțuri în grădini., NCCD, 384. Etimologie: sl. gonĭcĭ.

gonț, goanță, gonți, goanțe, adj. (reg.) dezghiocat, curățit de păstăi.