gnomic, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr gnomique] 1 a (D. scrieri) Care cuprinde maxime, sentințe, reflecții, sfaturi morale. 2-3 sm, a (Șîs poet ~) (Poet din Grecia sau din Roma antică) autor al unor opere gnomice (1). 4 a (Liv; d. unele timpuri verbale) Care indică acțiunea sub formă generală. 5 a (Liv; d. timpuri verbale) Care se îndeplinește indiferent de timp.

GNOMIC, -Ă, gnomici, -e, adj. (Despre versuri, scrieri filozofice etc.) Care cuprinde maxime și sentințe morale. Poezia gnomică a luat o mare dezvoltare în Grecia în secolele VII-V î. e. n. ◊ Poeți gnomici = poeți din Grecia antică ale căror opere conțin îndeosebi sentințe, precepte și reflexii morale. ♦ (Gram.) Prezent gnomic = prezent exprimînd o acțiune care se îndeplinește indiferent de timp. În sentințe și proverbe se întrebuințează prezentul gnomic.

GNOMIC, -Ă adj. Care conține maxime, sentințe și reflecții morale. ◊ (Gram.) Prezent gnomic = prezent care exprimă o acțiune care se îndeplinește indiferent de timp. [Cf. fr. gnomique, cf. gr. gnomikos – sentențios].

GNOMIC, -Ă adj. 1. care conține maxime, sentințe și reflecții morale; aforisme. 2. (despre timpuri verbale) care exprimă o acțiune ce se îndeplinește indiferent de timp. (< fr. gnomique, gr. gnomikos)

GNOMIC ~că (~ci, ~ce) (despre scrieri) Care conține maxime și sentințe morale; cu maxime și sentințe în componență. Poezie ~că. ◊ Poeți ~ci poeți din antichitatea greco-romană, ale căror scrieri se caracterizează printr-o abundență de maxime și sentințe. Prezent ~ prezent care exprimă acțiunea fără a o raporta la un timp anumit; prezent atemporal; prezent generic; prezent aforistic (în proverbe). /<fr. gnomique, lat. gnomicus

gnomic a. ce conține sentențe sau maxime: poezie gnomică.

*gnómic, -ă adj. (vgr. gnomikós, d. gnóme, sentență). Care conține sentențe, maxime: poezie gnomică. S. m. Scriitorĭ greceștĭ anticĭ care aŭ compus versurĭ cu maxime morale.

gnomic adj. m., pl. gnomici; f. gnomică, pl. gnomice

gnomic adj. m., pl. gnomici; f. gnomică, pl. gnomice

gnomic adj. m., pl. gnomici; f. sg. gnomică, pl. gnomice

GNOMIC, -Ă adj. (cf. fr. gnomique, gr. gnomikos – sentențios): în sintagma prezent gnomic (v.).

GNÓMIC, -Ă (< fr.; {s} gr. gnomikos „sentențios”) adj. 1. Care conține maxime, sentințe și reflecții morale. ◊ Poezie g. = poezie de tip didactic, cultivată cu precădere în Grecia antică (sec. 7-5 î. Hr. de Teognis, Focilide, Solon), iar mai târziu de latini (Cato), care conținea precepte, reflecții morale, sfaturi practice. 2. (LINGV.; despre timpuri verbale) Care prezintă acțiunea într-o formă generală (ex. în maxime, teoreme) sau a cărei acțiune se îndeplinește indiferent de timp (ex. timp g.).