GNOM, gnomi, s. m. Spirit despre care se credea că locuiește în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.

gnom² sn [At: DN³ / Pl: ? / E: it gnome] (Liv) 1 Sentință. 2 Proverb. 3 Maximă. 4 Zicătoare. 5 Moto. 6 Cugetare.

gnom¹ sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr gnome] (În tradiția cabalistică) Spirit care locuiește în interiorul Pământului, păzind bogățiile lui ascunse.

GNOM, gnomi, s. m. Fiecare dintre spiritele despre care se credea că locuiesc în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.

GNOM s.m. (Mit.) Spirit despre care se credea că locuiește în fundul pămîntului, păzind comorile îngropate acolo. [< fr. gnome, cf. it. gnomo, lat. gnomus].

GNOM s.n. (Liv.) Sentință, proverb, maximă; zicătoare, cugetare, moto. [< it. gnome, cf. gr. gnome].

GNOM¹ s. m. (mit.) spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile; spiriduș. (< fr. gnome, lat. gnomus)

GNOM² s. n. sentință, maximă; cugetare, moto. (< gr. gnome)

GNOM ~i m. Mic personaj din povești, slut și deformat, care ar locui în interiorul pământului, păzind comorile ascunse. /<lat. gnomus, fr. gnome

gnom m. geniu păzitor de comori îngropate în pământ.

*gnom m. (cuv. fabricat de Paracelsus [† 1541] și care pare a se baza pe vgr. gnóme, inteligență). Nume dat unor piticĭ diformĭ și supranaturalĭ care, după cabaliștĭ jidanĭ, locuĭesc în pămînt, unde păzesc comorile. Femeile lor se numesc gnomide.

-gnomie v. gnom²(o)-

GNOM³(O)-, -GNOMIE elem. „cugetare, maximă; sentință”. (< fr. gnom/o/-, -gnomie, cf. gr. gnome, inteligență)

gnom s. m., pl. gnomi

gnom s. m., pl. gnomi

gnom s. m., pl. gnomi

-GNOMIE „cunoaștere, studiu”. ◊ gr. gnome „sentință, judecată” > fr. -gnomie, germ. id., it. -gnomia, engl. -gnomy > rom. -gnomie.

GNOMO- „cugetare, maximă, sentință”. ◊ gr. gnome „sentință, cugetare” > fr. gnomo-, engl. id. > rom. gnomo-. □ ~logie (v. -logie₁), s. f., culegere de maxime, de sentințe.