opțiuni
  • info
3 intrări
19 definiții

Explicative DEX

GNOM, gnomi, s. m. Spirit despre care se credea că locuiește în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.

gnom1 sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr gnome] (În tradiția cabalistică) Spirit care locuiește în interiorul Pământului, păzind bogățiile lui ascunse.

gnom2 sn [At: DN3 / Pl: ? / E: it gnome] (Liv) 1 Sentință. 2 Proverb. 3 Maximă. 4 Zicătoare. 5 Moto. 6 Cugetare.

* GNOM sm. 🔱 Numele duhurilor care se credea că locuiesc în pămînt și păzesc comorile [fr.].

GNOM, gnomi, s. m. Fiecare dintre spiritele despre care se credea că locuiesc în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. – Din fr. gnome.

GNOM s.n. (Liv.) Sentință, proverb, maximă; zicătoare, cugetare, moto. [< it. gnome, cf. gr. gnome].

GNOM s.m. (Mit.) Spirit despre care se credea că locuiește în fundul pămîntului, păzind comorile îngropate acolo. [< fr. gnome, cf. it. gnomo, lat. gnomus].

GNOM1 s. m. (mit.) spirit despre care se credea că locuiește în fundul pământului, păzind comorile; spiriduș. (< fr. gnome, lat. gnomus)

GNOM2 s. n. sentință, maximă; cugetare, moto. (< gr. gnome)

GNOM ~i m. Mic personaj din povești, slut și deformat, care ar locui în interiorul pământului, păzind comorile ascunse. /<lat. gnomus, fr. gnome

gnom m. geniu păzitor de comori îngropate în pământ.

*gnom m. (cuv. fabricat de Paracelsus [† 1541] și care pare a se baza pe vgr. gnóme, inteligență). Nume dat unor piticĭ diformĭ și supranaturalĭ care, după cabaliștĭ jidanĭ, locuĭesc în pămînt, unde păzesc comorile. Femeile lor se numesc gnomide.

-gnomie v. gnom2(o)-

GNOM3(O)-, -GNOMIE elem. „cugetare, maximă; sentință”. (< fr. gnom/o/-, -gnomie, cf. gr. gnome, inteligență)

Ortografice DOOM

gnom s. m., pl. gnomi

gnom s. m., pl. gnomi

gnom s. m., pl. gnomi

Jargon

-GNOMIE „cunoaștere, studiu”. ◊ gr. gnome „sentință, judecată” > fr. -gnomie, germ. id., it. -gnomia, engl. -gnomy > rom. -gnomie.

GNOMO- „cugetare, maximă, sentință”. ◊ gr. gnome „sentință, cugetare” > fr. gnomo-, engl. id. > rom. gnomo-. □ ~logie (v. -logie1), s. f., culegere de maxime, de sentințe.

Intrare: gnom (sentință)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gnom
  • gnomul
  • gnomu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • gnom
  • gnomului
plural — —
vocativ singular —
plural —
Intrare: gnom (spirit)
gnom1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gnom
  • gnomul
  • gnomu‑
plural
  • gnomi
  • gnomii
genitiv-dativ singular
  • gnom
  • gnomului
plural
  • gnomi
  • gnomilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: gnomo
prefix (I7-P)
  • gnomo
sufix (I7-S)
  • gnomie
prefix (I7-P)
  • gnom
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gnomsubstantiv neutru

etimologie:

gnom, gnomisubstantiv masculin

  • 1. Spirit despre care se credea că locuiește în interiorul pământului, păzind bogățiile lui ascunse. DEX '09 DN
etimologie:

gnomoelement de compunere, prefix

  • 1. Element de compunere cu semnificația „cugetare, maximă; sentință”. MDN '00 DETS
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.