GLICINĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wisteria sinensis). – Din fr. glycine.

glicină² sf [At: DN³ / Pl: ~ne / E: ger Glyzin] Pulbere albă, cristalină, solubilă în apă în prezența unei substanțe alcaline, folosită ca reductor în fotografie.

glicină¹ sf [At: ANGHEL-IOSIF, C. L. 18 / Pl: ~ne / E: fr glycine] Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, parfumate, albastre sau violete Si: glicinie (Wisteria sinensis).

GLICINĂ, glicine, s. f. Arbust decorativ agățător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, albastre sau violete și parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.

GLICINĂ s. f. Plantă decorativă volubilă din familia leguminoaselor, cu flori ca ale salcîmului, albastre și parfumate (Wisteria sinensis). Frumoasele coloane de la ușa cea mare din față încărcate de ciorchini viorii de glicine. CAMIL PETRESCU, O. II 269. Luna... străbătînd printre stîlpii albi ca marmura de care spînzurau perdelele de glicină cu struguri albaștri, pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18.

GLICINĂ¹ s.f. Plantă decorativă agățătoare, cu flori albastre și parfumate. [< fr. glycine].

GLICINĂ² s.f. Pulbere albă, cristalină, solubilă în apă în prezența unei substanțe alcaline, folosită ca reductor în fotografie. [< germ. Glyzin].

GLICINĂ¹ s. f. plantă decorativă agățătoare, cu flori albastre și parfumate, asemănătoare cu ale salcâmului. (< fr. glycine, lat. glycina)

GLICINĂ² s. f. glicocol. (< germ. Glyzin)

GLICINĂ ~e f. Arbust decorativ agățător, cu flori dispuse în ciorchini, de culoare liliachie și plăcut mirositoare. /<fr. glycine

*glicínă f., pl. e (fr. glycine, d. vgr. glykýs, dulce). Un fel de copăceĭ papilionaceĭ agățătorĭ, dintre care o specie, glicina chinezească (wistaria chinensis), e ornamentală și se distinge pin frumoase florĭ albăstriĭ orĭ violete așezate în formă de strugurĭ.

glicină s. f., g.-d. art. glicinei; pl. glicine

glicină s. f., g.-d. art. glicinei; pl. glicine

glicină s. f., g.-d. art. glicinei; pl. glicine

glicină, -ne.

GLICÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Arbust decorativ, volubil, din familia leguminoaselor, cu frunze împaripenat-compuse, foliole cu vârf ascuțit și flori liliachii, albe, violet (Wisteria sinensis). 2. Glicocol; acid aminoacetic.

WISTERIA Nutt., GLICINE, fam. Leguminosae. Gen originar din America de N -și Asia de E,. 9 specii, liane înalte, cățărătoare. Flori mari, albe, albastre sau lila (stindard mare, îndoit spre spate, carenă cu vîrf bont), în raceme pendente, în axa frunzei sau terminal. Frunze caduce, imparipenate, alterne, prevăzute cu stipele. Foliolele întregi. Fruct, păstaie.

GLICINĂ s. (CHIM.) glicocol.