7 definiții pentru giurumea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

giurumeà f. V. geremea.

gĭurumeá f., pl. ele (turc. čürümé, putregaĭ [d. cürümek, a putrezi] și infl. poate de geremea. V. cĭuruc). Fam. Lucru de gĭurumea, lucru ordinar, lucru p. uzu cotidian, de dîrvală. A lua un lucru de gĭurumea, a-l lua la purtare în fie-care zi, cum ar fi o haĭnă pe care în ainte o păstraĭ p. zile marĭ.

geremeà (giurumea) f. 1. odinioară, amendă; 2. pop. lucru de clacă sau prost: a ajunge la giurumea, a fi luat in râs. [Turc. DJEREMÈ].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

giurumeá (înv.) (giu-) s. f., art. giurumeáua, g.-d. art. giurumélei; pl. giuruméle, art. giurumélele

giurumeá s. f. (sil. giu-), art. giurumeáua, g.-d. art. giurumélei; pl. giuruméle


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

giurumeá, giuruméle, s.f. (reg.) ceva uzual; cotidian.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

giurumea, giurumele s. f. (peior.) 1. persoană care execută prost tot ceea ce face 2. tip penibil 3. diletant expus ridicolului

Intrare: giurumea
  • silabație: giu-
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giurumea
  • giurumeaua
plural
  • giurumele
  • giurumelele
genitiv-dativ singular
  • giurumele
  • giurumelei
plural
  • giurumele
  • giurumelelor
vocativ singular
plural