giol² sn [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / V: gioală sf / Pl: ~oale / E: pbl tc čül] 1 (La jocul de arșice) Cantitatea de arșice pe care trebuie să o pună la un joc fiecare jucător. 2 (Pfm; îe) A face (sau a da) pui de ~ A câștiga toate arșicele adversarului. 3 (Îae) A fura. 4 (Mol; lpl) Arșice. 5 (Pfm; îe) A da la gioale A lovi la picioare.

giol¹ sm vz ghiol

GIOL, gioale și gioluri, s. n. (La jocul cu arșice) Numărul de arșice pe care trebuie să-l pună la un joc fiecare jucător. ◊ Expr. A face (sau a da) pui de giol = a lua toate arșicele; fig. a șterpeli, a fura. Mai făceau pe ici pe colea și cîte un pui de giol cu gîștele și cu purceii de prin izlazuri. ODOBESCU, S. III 578. Nimenea nu știa să dea pui de giol ca dînsul. GHICA, S. 301.

GIOL gioale f. (la jocul de arșice) Cantitatea de arșice pe care trebuie să o pună fiecare jucător. [Pl. și gioluri] /<turc. cüll

giol n. numărul arșicelor puse în joc: așează giolurile în rând ISP.; a da puiu de giol, a lua toate arșicele; fig. a șterpeli, a fura: să-i dea puiu de giol la inel ISP. [Turc. DJÜL, totalitate].

gĭol n., pl. inuzitat urĭ (turc. ğül și čul, cerga, după Șaĭn. „totalitate”). Munt. Număru de arșice pus la joc de fie-care jucător. A da puĭ de gĭol, a cîștiga toate arșicele, (fig.) a șterpeli, a fura. V. gĭoală.

ghiol² sn [At: N. REV. R. (1910), ap. DA / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Legătură de mai multe șiruri de mărgele.

ghiol¹ sn [At: CREANGĂ, P. 242 / V: (reg) giol sm / Pl: ~uri / E: tc göl] (Mol; Buc; Dob) Lac sau baltă (mare) cu fundul plin de mâl.

gioală sf vz giol

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac, baltă mare (uneori cu nămol) de pe țărmul Mării Negre sau din Delta Dunării. Scînteind sub ursa-mică, ghiolul de argint e-un clopot Care-nchide, ca-ntr-o seră, flora stelelor polare. PERPESSICIUS, S. 14. Zăcăminte mari, de veacuri, De sînge pămîntesc: petrol, – Ce dorm în subterane lacuri, Ca mîlul unui negru ghiol. D. BOTEZ, F. S. 6. Soarele scăpăta oglindit în ghiolurile Deltei. BART, E. 170. ♦ Băltoacă. Căluții împrăștiau necontenit raze de apă din ghiolurile drumului. SADOVEANU, F. J. 317. ◊ (Prin exagerare) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui! CREANGĂ, P. 242.

GHIOL ~uri n. pop. Apă stătătoare cu fundul mâlos. /<turc. göl

ghiol n. 1. adâncime cu vârtej în apă, baltă: mare ghiol de apă trebue să fie în mațele lui CR.; 2. (termen geografic) lac dobrogean: ghiolul Turcoaei și Igliței. [Turc. GÖL, lac].

ghĭol n., pl. urĭ (turc. gól, baltă; pers. giul). Mold. Dobr. Baltă. Loc maĭ adînc și maĭ lat în rîurile de munte.

gĭoálă f., pl. e (d. gĭol). Rar. Arșic. (Gĭoalele de oaĭe se numesc capre și valorează, la copiĭ, cît 2-3-4 gĭoale de mel. Aceste capre, tocite pe amîndoŭă părțile, găurite și umplute cu plumb, se numesc ichĭ). V. bucoĭ.

giol s. n., pl. gioale

!giol s. n., pl. gioale

giol s. n., pl. gioale/gioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

GIOALĂ s. v. arșic.

GIOALE s. pl. v. arșice.

gioală s. v. ARȘIC.

gioale s. pl. v. ARȘICE.

giol (-luri), s. n. – La jocul de arșice, cantitatea pe care trebuie să o pună fiecare jucător. Tc. cül „totalitate” (Șeineanu, II, 188). – Der. gioală, s. f. (arșice); giolar, s. m. (jucător bun la arșice); gioli, vb. (a cîștiga cantitatea pusă în joc de fiecare jucător).

ghiol (ghioluri), s. n. – Lac, baltă. – Mr. ghiole. Tc. göl (Șeineanu, II, 182; Lokotsch 729).

gioale s. f. pl. 1. picioare; glezne. 2. arșice.