ghiol² sn [At: N. REV. R. (1910), ap. DA / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Legătură de mai multe șiruri de mărgele.

ghiol¹ sn [At: CREANGĂ, P. 242 / V: (reg) giol sm / Pl: ~uri / E: tc göl] (Mol; Buc; Dob) Lac sau baltă (mare) cu fundul plin de mâl.

GHIOL (pl. -luri) sn. 🌐 Lac, baltă, apă stătătoare, mai adesea adîncă: trecură repede prin două ~uri și se opriră în cel de al treilea (D.-ZAMF.); mare ~ de apă trebue să fie în mațele lui (CRG.) [tc. göl].

GHIOL, ghioluri, s. n. Lac, baltă mare (uneori cu nămol) de pe țărmul Mării Negre sau din Delta Dunării. Scînteind sub ursa-mică, ghiolul de argint e-un clopot Care-nchide, ca-ntr-o seră, flora stelelor polare. PERPESSICIUS, S. 14. Zăcăminte mari, de veacuri, De sînge pămîntesc: petrol, – Ce dorm în subterane lacuri, Ca mîlul unui negru ghiol. D. BOTEZ, F. S. 6. Soarele scăpăta oglindit în ghiolurile Deltei. BART, E. 170. ♦ Băltoacă. Căluții împrăștiau necontenit raze de apă din ghiolurile drumului. SADOVEANU, F. J. 317. ◊ (Prin exagerare) Mare ghiol de apă trebuie să fie în mațele lui! CREANGĂ, P. 242.

GHIOL ~uri n. pop. Apă stătătoare cu fundul mâlos. /<turc. göl

ghiol n. 1. adâncime cu vârtej în apă, baltă: mare ghiol de apă trebue să fie în mațele lui CR.; 2. (termen geografic) lac dobrogean: ghiolul Turcoaei și Igliței. [Turc. GÖL, lac].

ghĭol n., pl. urĭ (turc. gól, baltă; pers. giul). Mold. Dobr. Baltă. Loc maĭ adînc și maĭ lat în rîurile de munte.

giol¹ sm vz ghiol

GIOL (pl. -luri) sn. 🎲 Numărul de arșice puse în joc de fie-care jucător; F: a face puiu de ~, a lua toate arșicele; a șterpeli, a fura: făceau cîte un puiu de ~ cu gîștele și cu purceii de prin islazuri (ODOB.) [tc. ğŭl].

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

ghiol s. n., pl. ghioluri

giol s. n., pl. gioale

ghiol (ghioluri), s. n. – Lac, baltă. – Mr. ghiole. Tc. göl (Șeineanu, II, 182; Lokotsch 729).