gineri vt [At: ALECSANDRI, T. 325 / Pzi: ~resc / E: ginere] (Pop) A-i da cuiva fiica de soție.

GINERI, gineresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lua pe cineva de ginere. Dacă văzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. ISPIRESCU, L. 105. Bătrînul, care vrea zor-nevoie să mă ginerească, a pus oameni de m-au prins și m-au dus legat cobză la un schit în munte. CARAGIALE, P. 42.

ginerì v. a face ginere: ar fi poftit să-l ginerească ISP.

ginere sm [At: TETRAEV. (1574) 244 / V: jun~^[1] / Pl: ~ri / E: lat gener, -erum] 1 Soț. 2 (Trs; Mun) Mire. 3 (Ban) Cumnat.

giunere^[1] sm vz ginere

junere² sm vz ginere

GINERE, gineri, s. m. 1. Soțul fiicei în raport cu părinții ei. O să-l bage ginere-n casă Ivănuș, că n-are decît o fată. STANCU, D. 80. Amîndoi ginerii împăratului se sculară cu oaste și veniră în ajutorul socrului lor. ISPIRESCU, L. 154. Mulți trăgeau nădejde să-l ieie de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una, cu două. CREANGĂ, O. A. 186. 2. (Popular) Mire. Am găsit să vă căsătoresc pe amîndouă; aștept acum curînd să sosească ginerii voștri. ODOBESCU, S. I 131. Nu mai vreu să văd pe nime; nu vreu să mă mai mărit, nici să caut gineri. ALECSANDRI, T. I 51. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-și ia postavurile. id. P. P. 176.

GINERE ~i m. Soț al fiicei considerat în raport cu părinții acesteia. /<lat. gener, ~eris

ginere m. 1. bărbatul fiicei, în raport cu părinții ei; 2. Munt. și Tr. mire: aștept să sosească ginerii noștri din Țarigrad OD. [Lat. GENEREM].

gínere m. (lat. gener, it. género, pv. genere, fr. gendre, sp. yerno, pg. genro). Bărbatu fiĭceĭ în raport cu părințiĭ eĭ. Vest. Mire. Gătit ca un ginere, spilcuit, îmbrăcat foarte îngrijit. După moarte, și cal de ginere, după ploaĭe, chepeneag (se zice cînd un folos vine prea tîrziŭ).

ginerésc v. tr. Fac ginere.

gineri (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gineresc, 3 sg. ginerește, imperf. 1 gineream; conj. prez. 1 sg. să gineresc, 3 să ginerească

gineri (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gineresc, imperf. 3 sg. ginerea; conj. prez. 3 să ginerească

gineri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gineresc, imperf. 3 sg. ginerea; conj. prez. 3 sg. și pl. ginerească

ginere s. m., art. ginerele; pl. gineri

ginere s. m., art. ginerele; pl. gineri

ginere s. m., art. ginerele; pl. gineri

ginere, art. ginerele

ginere (gineri), s. m. – 1. Soțul unei femei, în raport cu părinții acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. žiner. Lat. gĕner (Pușcariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvînt comun în toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „bărbat căsătorit” pe care Sandfeld 37 îl presupune, deducîndu-l din ngr. γαμβρός; indică numai persoana căsătorită, din punctul de vedere al înrudirii sale spirituale cu socrii, sau în cursul ceremoniei de nuntă. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva să-i fie ginere, a-și da fata după cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).

GINERE s. v. mire.

GINERE s. mire, (înv. și pop.) pețitor, (înv. și reg.) mărit, (reg.) june, mireaz, mireț, tînăr. (Ce ~ tînăr!)

GINERE s. m. (ȚR) Mire. Fu logodită după un ginere aseamenea ei. M 1698, 65^r; cf. M 1780, iul., 114^v. Etimologie: lat. gener. Cf. j u n e, m ir e.