gigea ain [At: VLAHUȚĂ, la TDRG / V: (Mol; Buc) cicea / E: tc ğiği cf giugiuli] (Fam; în limbajul copiilor) Frumos.

GÍGEA adj. invar. (Familiar, în graiul copiilor) Frumos, drăguț, plăcut. Tăticule, ce ești tu așa de supărat... că n-a fost mama cuminte și gigea cu tine? VLAHUȚĂ, O. A. III 192.

GÍGEA adv. invar. (în limbajul copiilor) Care place; frumos. /<turc. cici

gigea a. frumușel, drăguț (în graiul copiilor).

gígea (ea dift.) adj. fix (turc. ğiği). V. bigi-bigi). Frumos, în limba copiilor. – Și gigíca. V. bibic.

gígea (fam.) adj. invar.

gígea adj. invar.

GÍGEA adj. v. arătos, chipeș, frumos.

gigea adj. v. ARĂTOS. CHIPEȘ. FRUMOS.

gigeá adj. – Frumos, drăguț. Creație spontană din limbajul copiilor, cf. tc. cici (Șeineanu, II, 188). – Der. giugiuli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); giugiuleală (var. giugiulitură), s. f. (mîngîiere); giugea, sf. (Mold., bulgăre, cocoloș), cuvînt care lipsește din dicționare; apare la V. I. Popa; pare a indica o înrudire a rădăcinii expresive cu gogă „bulgăre”, ca și gogoli (var. gomoli), vb. (a mîngîia), rezultat din încrucișarea lui gogă cu giugiuli, cf. cocoli; guguli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); gugulea, s. m. (copilaș).

GIGEA adj. 1. – (Glos); Gige, N. (Vr C 174). 2. Gigiu (Gr Buc). 3. Gigu (AO XVI; Gigioii, ceată (D. Gorj).

gigea adj. invar. 1. (în limbajul copiilor) spălat, curat; frumos 2. (d. oameni) cumsecade, de treabă, cu care te poți înțelege