gigea adj. – Frumos, drăguț. Creație spontană din limbajul copiilor, cf. tc. cici (Șeineanu, II, 188). – Der. giugiuli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); giugiuleală (var. giugiulitură), s. f. (mîngîiere); giugea, sf. (Mold., bulgăre, cocoloș), cuvînt care lipsește din dicționare; apare la V. I. Popa; pare a indica o înrudire a rădăcinii expresive cu gogă „bulgăre”, ca și gogoli (var. gomoli), vb. (a mîngîia), rezultat din încrucișarea lui gogă cu giugiuli, cf. cocoli; guguli, vb. (a mîngîia, a răsfăța); gugulea, s. m. (copilaș).