giga- [At: DN³ / E: fr giga-, cf gr γίγας] Element de compunere savantă care, antepus denumirii unei unități de măsură, o multiplică de un miliard de ori.

GIGA- Element de compunere savantă care, antepus denumirii unei unități de măsură, o multiplică de un miliard de ori, adică avînd semnificația de 10⁹. [< fr. giga-, cf. gr. gigas – gigant].

GIGA- elem. „de un miliard de ori mai mare (10⁹)”. (< fr. giga-, cf. gr. gigas, gigant)

gigă sf [At: DN / E: fr gigue, it giga] 1 Vechi dans vioi și vesel, de origine engleză. 2 Melodie după care se dansează giga (1). 3 Ultima parte a vechilor suite instrumentale. 4 Vechi instrument cu coarde, asemănător viorii.

GIGĂ s.f. 1. Vechi dans vioi în trei timpi, de origine engleză; melodia acestui dans, care se prezintă adesea ca un fragment dintr-o compoziție clasică. ♦ Ultima parte a unei suite instrumentale, urmînd după sarabandă. 2. Vechi instrument cu coarde, asemănător viorii. [< fr. gigue, it. giga, engl. jigg].

GIGĂ s. f. 1. vechi dans englez, de origine populară, cu mișcare săltăreață; melodia corespunzătoare. ◊ ultima parte a unei suite instrumentale, după sarabandă. 2. vechi instrument cu coarde și arcuș, cu spatele bombat. (< fr. gigue, it. giga)

GIGĂ f. mai ales art. 1) Vechi dans englezesc executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Ultima parte a vechilor suite instrumentale. /<fr. gigue, it. giga, engl. jigg

gigă s. f., g.-d. art. gigăi

!gigă s. f., g.-d. art. gigăi

gigă s. f.

GIGA- „foarte puternic”. ◊ gr. gigas „uriaș, imens” > fr. giga- > rom. giga-. □ ~fon (v. -fon), s. n., difuzor cu cameră de compresiune, care asigură un nivel sonor foarte înalt.

gigă (engl. jig; it. giga; fr. gigue [în fr. veche, giguer „a dansa”]) 1. Dans* rapid în măsură 6/8 sau, mai rar, 6/4, practicat la Curtea engl. încă din sec. 16, apoi la cea fr. (sec. 17) fiind utilizată și în operă* (începând cu Lully). Totodată, pătrunde în muzica instr. devenind unul din principalele dansuri ale suitei* preclasice (situat, de obicei, la sfârșit). Răspândită în toată Europa, g. cunoaște două variante mai importante: tipul fr. (ritm, punctat, salturi intervalice mari, formă binară* și scriitură polif.) e cel mai frecvent și a fost cultivat, pe lângă compozitorii fr. (Lully, Destouches, Rameau, Chambonnières), și de Froberger, Händel și Bach; tipul it. (tempo foarte rapid, figurații* numeroase, stil armonic) se întâlnește și la compozitorii it. (Vitali, Corelli, Zipoli) dar și la Bach, Froberger. 2. Instrumente cu coarde și cu arcuș, cunoscute sub această denumire deja în sec. 13, al căror spate era bombat, în contrast cu cel plat al fidulei*.

GÍGĂ (< fr., it.) s. f. Vechi dans popular din Scoția și din Irlanda, cu măsură ternară sau binară, mișcare vioaie și săltăreață, devenit în sec. 17-18 dans de salon; melodia corespunzătoare acestui dans. ♦ (În sec. 17-18) Ultima parte a unei suite instrumentale, urmând după sarabandă.