ghionoaie sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 282 / P: ghi-o~ / V: gheo~, gheu~, gheunoi, geonoaie, geunoaie, gio~ / Pl: ~ / E: cf alb gjon] 1 (Orn; Mun) Ciocănitoare. 2 (Fig) Femeie rea și cicălitoare. 3 (Reg) Legumă nedefinită mai îndeaproape.

GHIONOÁIE, ghionoaie, s. f. (Ornit.; pop.). Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o-. – Pl. și: ghionoi. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

GHIONOÁIE, ghionoi, s. f. (Ornit.; pop.) Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o- – Pl. și: ghionoaie. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

GHIONOÁIE, ghionoi și ghionoaie, s. f. (Ornit.) Ciocănitoare. Ghionoaie cu pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea largă răsuna a sec. HOGAȘ, M. N. 73. Îi venea din depărtare la auz chiotul ghionoaiei, ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor. ODOBESCU, S, III 182. – Pronunțat: ghi-o-. – Variante: gheonoáie (ISPIRESCU, L. 5), gheunoáie (AGÎRBICEANU, S. P. 18, GOGA, P. 56, COȘBUC, P. I 301) s. f.

GHIONOÁIE ~ói f. pop. Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj viu colorat, având cioc puternic, cu ajutorul căruia sparge coaja copacilor prin ciocănit pentru a căuta insecte; ciocănitoare. [G.-D. ghionoii și ghionoaiei; Sil. ghi-o-] /<alb. gjon

ghionoaie f. V. gheonoaie.

ghionoáĭe și vionoáĭe f., pl. oĭ (d. vioĭ, vioaĭe, vrom. *vioñĭ, *vioañe pin aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom. ghion, graur [Dal.] alb. ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr. ghĭónis, codobatură [Legr.]. V. ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și gheon- și gheun-.

ghionoáie, ghionoi, s.f. – (ornit.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres, 2000). – Cf. alb. gjon „cucuvea” (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon „cucuvea”; din baza *glon-, rad. *g(h)el- „a striga, a țipa, a zbiera” < i.-e. *ghel- (Russu, 1970: 167).

geonoaie sf vz ghionoaie

geunoaie sf vz ghionoaie

ghenoaie sf vz ghionoaie

gheunoaie sf vz ghionoaie

gheunoi² sn vz ghionoi

gheunoi¹ sm vz ghionoaie

ghionoi sn [At: DAMÉ, T. 38 / V: gheu~ / Pl: ~oaie / E: nct] Târnăcop a cărui parte metalică este ascuțită la unul din capete și în formă de ciocan la celălalt capăt.

gionoaie sf vz ghionoaie

GHIONÓI, ghionoaie, s. n. Tîrnăcop cu un capăt ascuțit și cu celălalt în formă de ciocan, întrebuințat la săpatul și cioplitul pietrelor în lucrările de abataj, la exploatări carbonifere și mai ales miniere. – Pronunțat: ghi-o-.