ghionoaie sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 282 / P: ghi-o~ / V: gheo~, gheu~, gheunoi, geonoaie, geunoaie, gio~ / Pl: ~ / E: cf alb gjon] 1 (Orn; Mun) Ciocănitoare. 2 (Fig) Femeie rea și cicălitoare. 3 (Reg) Legumă nedefinită mai îndeaproape.

GHIONOÁIE, ghionoaie, s. f. (Ornit.; pop.). Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o-. – Pl. și: ghionoi. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

GHIONOÁIE, ghionoi, s. f. (Ornit.; pop.) Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o- – Pl. și: ghionoaie. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

GHIONOÁIE, ghionoi și ghionoaie, s. f. (Ornit.) Ciocănitoare. Ghionoaie cu pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea largă răsuna a sec. HOGAȘ, M. N. 73. Îi venea din depărtare la auz chiotul ghionoaiei, ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor. ODOBESCU, S, III 182. – Pronunțat: ghi-o-. – Variante: gheonoáie (ISPIRESCU, L. 5), gheunoáie (AGÎRBICEANU, S. P. 18, GOGA, P. 56, COȘBUC, P. I 301) s. f.

!ghionoáie (ciocănitoare) (ghi-o-) s. f., art. ghionoáia, g.-d. art. ghionoáiei; pl. ghionoáie

ghionoáie s. f. (sil. ghi-o-), art. ghionoáia, g.-d. art. ghionóii/ghionoáiei; pl. ghionói/ghionoáie

GHIONOÁIE s. v. ciocănitoare.

GHIONOÁIE ~ói f. pop. Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj viu colorat, având cioc puternic, cu ajutorul căruia sparge coaja copacilor prin ciocănit pentru a căuta insecte; ciocănitoare. [G.-D. ghionoii și ghionoaiei; Sil. ghi-o-] /<alb. gjon

ghionoáie, ghionói, s.f. (pop.) 1. ciocănitoare. 2. (fig.) muiere rea.

ghionoaie f. V. gheonoaie.

ghionoáĭe și vionoáĭe f., pl. oĭ (d. vioĭ, vioaĭe, vrom. *vioñĭ, *vioañe pin aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom. ghion, graur [Dal.] alb. ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr. ghĭónis, codobatură [Legr.]. V. ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și gheon- și gheun-.

geonoaie sf vz ghionoaie

geunoaie sf vz ghionoaie

ghenoaie sf vz ghionoaie

gheunoaie sf vz ghionoaie

gheunoi² sn vz ghionoi

gheunoi¹ sm vz ghionoaie

ghionoi sn [At: DAMÉ, T. 38 / V: gheu~ / Pl: ~oaie / E: nct] Târnăcop a cărui parte metalică este ascuțită la unul din capete și în formă de ciocan la celălalt capăt.

gionoaie sf vz ghionoaie

GHEONOÁIE s. f. v. ghionoaie.