GHIONOAIE, ghionoaie, s. f. (Ornit.; pop.). Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o-. – Pl. și: ghionoi. – Var.: gheonoaie, gheunoaie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

ghionoaie sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 282 / P: ghi-o~ / V: gheo~, gheu~, gheunoi, geonoaie, geunoaie, gio~ / Pl: ~ / E: cf alb gjon] 1 (Orn; Mun) Ciocănitoare. 2 (Fig) Femeie rea și cicălitoare. 3 (Reg) Legumă nedefinită mai îndeaproape.

GHIONOAIE, ghionoi, s. f. (Ornit.; pop.) Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o- – Pl. și: ghionoaie. – Var.: gheonoaie, gheunoaie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.

GHIONOAIE, ghionoi și ghionoaie, s. f. (Ornit.) Ciocănitoare. Ghionoaie cu pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea largă răsuna a sec. HOGAȘ, M. N. 73. Îi venea din depărtare la auz chiotul ghionoaiei, ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor. ODOBESCU, S, III 182. – Pronunțat: ghi-o-. – Variante: gheonoaie (ISPIRESCU, L. 5), gheunoaie (AGÎRBICEANU, S. P. 18, GOGA, P. 56, COȘBUC, P. I 301) s. f.

GHIONOAIE ~oi f. pop. Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj viu colorat, având cioc puternic, cu ajutorul căruia sparge coaja copacilor prin ciocănit pentru a căuta insecte; ciocănitoare. [G.-D. ghionoii și ghionoaiei; Sil. ghi-o-] /<alb. gjon

GHIONOAIE s. f. (ȚR) Ciocănitoare. Cuvînt de gheonoaie. Gheonoaia iaste o pasăre pestriță. F 1700, 264^r. Ghionoaia zboară din copaciu în copaciu. F 1777, 164^r; cf. ST. LEX., 282. Variante: gheonoaie, gheoroaie (F 1700, 264^r). Etimologie necunoscută. Vezi și ghionoi. Cf. v â r d a i c ă.

ghionoaie f. V. gheonoaie.

ghionoáĭe și vionoáĭe f., pl. oĭ (d. vioĭ, vioaĭe, vrom. *vioñĭ, *vioañe pin aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom. ghion, graur [Dal.] alb. ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr. ghĭónis, codobatură [Legr.]. V. ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și gheon- și gheun-.

geonoaie sf vz ghionoaie

geunoaie sf vz ghionoaie

ghenoaie sf vz ghionoaie

gheunoaie sf vz ghionoaie

gheunoi¹ sm vz ghionoaie

gheunoi² sn vz ghionoi

ghionoi sn [At: DAMÉ, T. 38 / V: gheu~ / Pl: ~oaie / E: nct] Târnăcop a cărui parte metalică este ascuțită la unul din capete și în formă de ciocan la celălalt capăt.

gionoaie sf vz ghionoaie

vionoaie sf vz ghionoaie

GHIONOI, ghionoaie, s. n. Tîrnăcop cu un capăt ascuțit și cu celălalt în formă de ciocan, întrebuințat la săpatul și cioplitul pietrelor în lucrările de abataj, la exploatări carbonifere și mai ales miniere. – Pronunțat: ghi-o-.

GHIONOI ~oaie n. Târnăcop cu un braț lung și ascuțit la un capăt, iar cu celălalt în formă de ciocan, folosit în lucrări miniere. /Din chionoaie

GHIONOI s. m. (ȚR) Masculul ciocănitoarei. Viind ghionoiul, pică sînge de la el peste ranele lor și-i înviiază. F 1777, 164^r. Etimologie: ghionoaie. Vezi și ghionoaie.

gheonoaie (ghionoaie) f. 1. pasăre călătoare care ciocănește în coaja arborilor spre a prinde viermi: mă ciocănește ca covaciul și ca gheonoaia copaciul PANN; 2. fig. muiere rea: gheonoaia de mumă-sa vitregă POP. [Dintr’un primitiv ghion, păstrat în macedo-română cu sensul de gheonoaie și de pasăre nocturnă, răspunzând albanezului GHION, buhă].

gheonoiu (ghionoiu) m. 1. bărbățelul gheonoaiei; 2. Tr. un fel de târnăcop (aluziune la ciocănitul pasării): gheonoiul se întrebuințează ca și târnăcopul.

gheonoáĭe, V. ghionoaĭe.

gheunoáĭe, V. ghionoaĭe.

gheunóĭ, V. ghionoĭ.

ghionóĭ n., pl. oaĭe (d. ghionoaĭe, ca și fr. pic, ghionoaĭe și tîrnăcop. V. ghin. Munt. Trans. Tîrnăcop (c’un singur cĭoc). – Și gheonoĭ și gheunoĭ.

vionoáĭe, V. ghionoaĭe.

ghionoaie (ciocănitoare) (desp. ghi-o-) s. f., art. ghionoaia, g.-d. art. ghionoaiei; pl. ghionoaie

!ghionoaie (ciocănitoare) (ghi-o-) s. f., art. ghionoaia, g.-d. art. ghionoaiei; pl. ghionoaie

ghionoaie s. f. (sil. ghi-o-), art. ghionoaia, g.-d. art. ghionoii/ghionoaiei; pl. ghionoi/ghionoaie

ghionoaie (i-o), pl. ghionoi

ghionoaie, -noaie.

ghionoi (târnăcop) (desp. ghi-o-) s. n., pl. ghionoaie

ghionoi (târnăcop) (ghi-o-) s. n., pl. ghionoaie

ghionoi (instrument) s. n. (sil. ghi-o-), pl. ghionoaie

GHIONOAIE s. v. ciocănitoare.

GHIONOAIE s. (ORNIT.) ciocănitoare, (reg.) bocănitoare, scobitoare, tocănitoare, verdaică, verdoaică, virdare. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)

GHEUNOI s. v. târnăcop.

GHIONOI s. (TEHN.) (prin Maram. și Transilv.) sapă, (prin Transilv.) știoacă. (~ se folosește la lucrările de abataj.)

gheunoi s. v. TÎRNĂCOP.

GHIONOI s. (TEHN.) (prin Maram. și Transilv.) sapă, (prin Transilv.) știoacă. (~ se folosește la lucrările de abataj.)

ghionoaie, ghionoi, s.f. (pop.) 1. ciocănitoare. 2. (fig.) muiere rea.

ghionoaie, ghionoi, s.f. – (ornit.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres, 2000). – Cf. alb. gjon „cucuvea” (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon „cucuvea”; din baza *glon-, rad. *g(h)el- „a striga, a țipa, a zbiera” < i.-e. *ghel- (Russu, 1970: 167).

ghionoaie, ghionoi, s.f. – (ornit.; pop.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres 2000). – Cuvânt autohton, cf. alb. gjon „cucuvea” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).