19 definiții pentru ghioagă gheoagă ghioacă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ghioa sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 99/33 / P: ghioa-gă / V: gheo~, ~a / Pl: ~age / E: nct] 1 Armă de luptă, alcătuită dintr-un ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. 2 (Pgn) Ciomag. 3 Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage. 4 Par lung cu care se scot peștii din ascunzători.

GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. ♦ P. gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.

GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit. ♦ P. gener. Ciomag, bâtă, măciucă. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.

GHIOÁGĂ, ghioage, s. f. 1. Bîtă cu măciulie în vîrf (uneori ghintuită), purtată mai ales de văcari și de ciobani; măciucă, ciomag. Surd izbeau ghioagele în spinările vitelor. CAMILAR, N. I 302. Hangiul izbise ghioaga în pămînt și cu mîna o cumpănea din coadă. SADOVEANU, O. VII 29. O ghioagă groasă și lungă fără sfîrșit, cumpănită slobod în mîna dreaptă, întregea cele cîteva linii puternice ale chipului uriaș ce se desprindea pe zare. HOGAȘ, M. N. 185. 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit sau ferecat cu plumb, al unui buzdugan. Au smuls de sub cingătoare buzduganele cu ghioagă de plumb și au smucit deodată zăbalele cailor. SADOVEANU, F. J. 706.

GHIOÁGĂ ~ge f. 1) Băț lung și gros, cu măciulie la un capăt; bâtă; măciucă; ciomag. 2) înv. Armă primitivă de luptă, constând dintr-un astfel de băț. 3) Lovitură dată cu un asemenea băț. 4) Capătul bombat și ghintuit al unui buzdugan. [G.-D. ghioagei; Sil. ghioa-] /<lat. clova

ghioagă f. armă primitivă compusă dintr’o măciucă de fier cu ținte: ghioaga și săgeata lui fac pustiul codrului AL. [Macedo-rom. clioacă, bâtă ciobănească: cf. lat. *CLAVICA, oarecum măciucă încovoiată ca o cheie].

ghĭoágă (oa dift.) f., pl. e (lat. clava, a. î., pop. *clova, din care s’a făcut mrom. clĭoagă, drom. ghĭoagă. Cp. cu fagure, negură și cu rus. klĭuká, cîrjă. D. rom. vine alb. klĭoka, ghĭoagă, ngr. gklogĭá, suliță, bg. kĭóga, ghĭoagă). Măcĭucă mare. – Vechĭ și ghigă și ghegă (ca ghim din *ghĭom). Azĭ și ghĭoacă? V. bîtă, moacă 2 și țoapă 2.

găoace (ghioacă) f. 1. coajă de ou, nucă, etc.; 2. pleava bobului de grâu. [Origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghioágă (ghioa-) s. f., g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge

ghioágă s. f. (sil. ghioa-), g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHIOÁGĂ s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

GHIOÁGĂ s. (IST.) (reg.) nageac, (înv.) sopă. (~ servea ca armă de luptă.)

ghioa s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.

GHIOA s. (reg.) nageac, (înv.) sopă. (~ servea ca armă de luptă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ghioágă (ghioáge), s. f. – Măciucă. – Var. (înv.) ghigă, ghegă, ghioacă. Mr. cl’oagă, gl’ogă. Origine obscură. Se pleacă de obicei de la lat. clāva (Hasdeu, Col. lui Traian, III; DAR), al cărui rezultat ar fi *ghie; pentru al doilea element nesatisfăcător explicat, cf. buturugă, bîzdoagă, măciucă. Totuși, explicația nu este convingătoare; pare preferabil să se presupună un *ghiob (< gheb?) cu varianta f., ca moț, moacă, boț, boacă; pentru variația consonantică, cf. ghiborț, ghigorț, precum și ghidănac, s. n. (Olt., măciucă), probabil în loc de *ghibănac. Der. din lat. *clāvica (Weigand, Jb., XII, 109; cf. REW 1978 și Pascu, Beiträge, 9), din lat. *globica (Giuglea, Dacor., IV, 1554), sau din sl. glogŭ (Miklosich, Consonantismus, II, 57), nu pare posibilă. Alb. kljokë trebuie să provină din mr.; bg. gega (cf. Romansky 105) și ngr. γλογίά „lance” depind evident de rom.Der. ghigar, s. m. (înv., porcar, cioban); ghiogar, s. m. (bătăuș).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ghioagă, ghioage s. f. palmă mare.

Intrare: ghioagă
  • silabație: ghioa-gă
substantiv feminin (F6)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghioa
  • ghioaga
plural
  • ghioage
  • ghioagele
genitiv-dativ singular
  • ghioage
  • ghioagei
plural
  • ghioage
  • ghioagelor
vocativ singular
plural
gheoagă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ghioacă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

ghioagă gheoagă ghioacă

  • 1. Armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat și ghintuit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nageac sopă 3 exemple
    exemple
    • Surd izbeau ghioagele în spinările vitelor. CAMILAR, N. I 302.
      surse: DLRLC
    • Hangiul izbise ghioaga în pămînt și cu mîna o cumpănea din coadă. SADOVEANU, O. VII 29.
      surse: DLRLC
    • O ghioagă groasă și lungă fără sfîrșit, cumpănită slobod în mîna dreaptă, întregea cele cîteva linii puternice ale chipului uriaș ce se desprindea pe zare. HOGAȘ, M. N. 185.
      surse: DLRLC
  • 2. Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Au smuls de sub cingătoare buzduganele cu ghioagă de plumb și au smucit deodată zăbalele cailor. SADOVEANU, F. J. 706.
      surse: DLRLC

etimologie: