ghinturi snp [At: MARIAN, NU. 500 / E: nct] (Buc; Cul) Răcituri.

ghint sn [At: DA / Pl: ~uri / E: pn gwint, ucr гвинт] 1 Șanț în formă de spirală, făcut pe suprafața interioară a țevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe o traiectorie dată. 2 (Iuz) Filet. 3 Cui sau piron cu capătul lat și proeminent Cf bold, țintă.

ghinț² sn [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~uri / E: nct] Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. corectat(ă)

ghinț¹ sn [At: MARIAN, D. 199 / V: (sg refăcut după pl) ~țură sf / Pl: ~uri / E: nct]^[1] incompletă în original

ghințură² sf vz ghinț¹

ghințură¹ sf [At: PANȚU, PL.² / V: (pop) ențură, enzură, ințură,^[1] gințură, guzu~ / Pl: ~ri / E: ns cf gențiană] (Bot; pop) Gențiană (Gentiana cruciata excisa, lutea sau punctata).

gințură sf vz ghințură

guzură sf vz ghințură

jințură^[1] sf vz ghințură

țințură^[1] sf vz ghințură¹ corectat(ă)

FIERE sf. 1 🫀 Lichid verde-gălbuiu, foarte amar secretat de ficat: amar ca ~a; după credința poporului, bășica ce conține fierea poate să crape în om de supărare mare sau de osteneală: plesni ~a într’însa de necaz ISP.; Și du-te de adu apă, Că fierea în mine crapă PANN. ¶ 2 Fig. Amărăciune, supărare, necaz ¶ 3 🌿 FIEREA-PĂMÎNTULUI, plantă cu flori roșietice, rar albe, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei febrifuge, stomahice, etc. (Erythraea centaurium) (🖼 2095); – numele unei alte plante numite și „frigurică” – = GHINȚURĂ; – = CĂLBAZĂ 2 [lat. *fĕle].

OCHINCEA (pl. -cele) sf. 🌿 1 = GHINȚURĂ ¶ 2 pl. = CUPE.

GHINT, ghinturi, s. n. 1. (Tehn.; mai ales la pl.) Șanț săpat în formă de elice în peretele interior al țevii unei arme de foc, pentru a imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară menținerii stabilității acestuia pe traiectorie. 2. Cui de fier, cu capătul lat și bulbucat.

GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. Ace, sule, clește, pilă, ciocan, ghinț... tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81.

GHINȚURĂ, ghințure, s. f. Gențiană.

GHINT ~uri n. 1) Șănțuleț elicoidal pe partea interioară a țevii unei arme de foc, menit să-i dea proiectilului o mișcare de rotație. 2) Cui de metal cu gămălie mare și bombată. /<pol. gwint, ucr. gvint

GHINȚ ~uri n. Unealtă de cizmărie cu care se lărgește cizma. /Orig. nec.

ghint n. scobitură înăuntrul unei arme de foc. [Rut. GVINT (din nemț. Gewinde)]. V. ghivint.

ghinț n. Mold. lemnul de care se servă cismarul spre a lărgi cisma: clește, pilă, ciocan, ghinț CR. [Origină necunoscută].

ghințură f. Bot. fierea-pământului: amar ca ghințura. [Rut. GHINDZURA].

ghint n., pl. urĭ (pol. gwint, rut. gvint. V. ghivent). Pl. Șănțulețele spiralate din țeava uneĭ arme. Piron scurt și gros cu gămălia mare (nit).

2) ghinț n., pl. urĭ. Nord. O unealtă de lemn cu care cizmaru lărgește ghetele.

1) ghinț n., pl. urĭ. Pl. Ghindurĭ multe și micĭ care se fac pe la gît, mînĭ și picĭoare cînd eștĭ răcit. – Din pl. ghințurĭ, există și un sing. ghințură, pl. ĭ.

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.

ințúră, V. ghințură.

ghint s. n., pl. ghinturi

ghinț s. n., pl. ghințuri

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghint s. n., pl. ghinturi

ghinț s. n., pl. ghințuri

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghint s. n., pl. ghinturi

ghinț s. n., pl. ghințuri

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghințură (ghințuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).

GHINȚURĂ s. v. gențiană.

GHINȚURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.

ghințură s. v. FIEREA-PĂMÎNTULUI. POTROACĂ. ȚINTAURĂ.

GHINȚURĂ s. (BOT.; Gentiana) gențiană, (reg.) cupe (pl.), ochincea, șerpînță, fierea-pămîntului.

ghinț, ghințuri, s.n. (reg.) 1. unealtă de lărgit gheata. 2. nod de sânge închegat de răceală în corp.

ghințuri s.n. pl. (reg.) piftii, răcituri.

ghințúră, s.f. Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene; ghimbere (de munte) (din fam. Gentianaceae). ■ Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. ■ (med. pop.) Utilizat ca stimulent al funcțiilor gastrice și ca febrifug. ■ Folosirea frecventă a rizomului, în med. pop., dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. ■ Declarat monument al naturii; plantă ocrotită de lege. – Formă pop. din gențiană (DEX); din germ. Gentiana (DER). ■ Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, după DER).

ghințură, s.f. – (bot.) Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene. Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. Utilizarea frecventă a rizomului în medicina populară, dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. Monument al naturii; plantă ocrotită de lege (Nădișan, 2000: 51; Monumente, 1976: 64). – Formă pop. din gențiană (< lat. gentiana) (DEX); din germ. Gentiana (DER). Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, cf. DER).