GHIFTUI, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz și refl. (Fam.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.

GHIFTUIT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat², îmbuibat. – V. ghiftui.

biftui v vz ghiftui

ghiftui vtr [At: ECONOMIA, 101/9 / V: (reg) bi~, (înv) dif~^[1] / Pzi: ~esc / E: nct] 1-2 A da să mănânce sau a mânca extrem de mult Si: a (se) îndopa, a (se) îmbuiba.

ghiftuit, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 219/15 / Pl: ~iți, ~e / E: ghiftui] Îmbuibat.

GHIFTUI (-uesc) vb. tr. și refl. A (se) îndopa, a se îmbuiba:...după o vreme așa îl ghiftuise. Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise (DON.); vă faceți de cap dacă v’ați ghiftuit de bunătăți (FLOR.).

GHIFTUI, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.

GHIFTUIT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam. și peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat², îmbuibat. – V. ghiftui.

GHIFTUI, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. A îndopa cu mîncare, a îmbuiba. După ce-i ghiftui cu mîncare bună... le puse așternuturi nouă să se hodinească. ȘEZ. IX 66. ◊ Refl. Fig. Pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minut – L-ai pipăit?...- Pipăit cu toată știința medicală cu care m-am ghiftuit în curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.

GHIFTUIT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. Îndopat, îmbuibat. (Substantivat) De ce nu erau cotrobăite podurile, beciurile, cămările înstăriților, ghiftuiților, și de ce nu se tăia din unghii speculanților? PAS, Z. IV 48. ♦ Fig. Plin de tot, cu vîrf. Va fi o toamnă grasă și doldora de rod! Hambare ghiftuite de grîne or să geamă. DEȘLIU, G. 49. Poteca suie printre ogoare ghiftuite de ploi. C. PETRESCU, S. 245. Drumurile par revărsări de maluri, între ogoarele ghiftuite de apă. CAZABAN, V. 11.

GHIFTUI, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndopa cu mîncare, a (se) îmbuiba.

GHIFTUIT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. Îndopat, îmbuibat, sătul. – V. ghiftui.

A GHIFTUI ~iesc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.

ghiftuì v. Mold. a îndopa: ghiftuit de toate, desgustul mă ’neacă AL.; fig. boierime ghiftuită de privilegiuri AL. [Origină necunoscută].

biftuĭésc V. ghiftuĭesc.

ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.

ghiftui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiesc, 3 sg. ghiftuiește, imperf. 1 ghiftuiam; conj. prez. 1 sg. să ghiftuiesc, 3 să ghiftuiască

ghiftui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiesc, imperf. 3 sg. ghiftuia; conj. prez. 3 să ghiftuiască

ghiftui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiesc, imperf. 3 sg. ghiftuia; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiască

ghiftui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiesc, conj. ghiftuiască)

ghiftui (-uesc, ghiftuit), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).

GHIFTUI vb. v. îmbuiba.

GHIFTUIT adj. v. îmbuibat.

GHIFTUI vb. a (se) îmbuiba, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.)

GHIFTUIT adj. îmbuibat, îndopat. (Om ~ de mîncare.)

Ghiftuit ≠ hămesit, lihnit