15 definiții pentru ghiftui biftui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ghiftui vtr [At: ECONOMIA, 101/9 / V: (reg) bi~, (înv) dif~ / Pzi: ~esc / E: nct] 1-2 A da să mănânce sau a mânca extrem de mult Si: a (se) îndopa, a (se) îmbuiba.

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz și refl. (Fam.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. A îndopa cu mîncare, a îmbuiba. După ce-i ghiftui cu mîncare bună... le puse așternuturi nouă să se hodinească. ȘEZ. IX 66. ◊ Refl. Fig. Pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minutL-ai pipăit?...- Pipăit cu toată știința medicală cu care m-am ghiftuit în curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.

A GHIFTUÍ ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.

ghiftuì v. Mold. a îndopa: ghiftuit de toate, desgustul mă ’neacă AL.; fig. boierime ghiftuită de privilegiuri AL. [Origină necunoscută].

biftuĭésc V. ghiftuĭesc.

ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghiftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 să ghiftuiáscă

ghiftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă

ghiftui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiesc, conj. ghiftuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.

GHIFTUI vb. a (se) îmbuiba, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).

Intrare: ghiftui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ghiftui
  • ghiftuire
  • ghiftuit
  • ghiftuitu‑
  • ghiftuind
  • ghiftuindu‑
singular plural
  • ghiftuiește
  • ghiftuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ghiftuiesc
(să)
  • ghiftuiesc
  • ghiftuiam
  • ghiftuii
  • ghiftuisem
a II-a (tu)
  • ghiftuiești
(să)
  • ghiftuiești
  • ghiftuiai
  • ghiftuiși
  • ghiftuiseși
a III-a (el, ea)
  • ghiftuiește
(să)
  • ghiftuiască
  • ghiftuia
  • ghiftui
  • ghiftuise
plural I (noi)
  • ghiftuim
(să)
  • ghiftuim
  • ghiftuiam
  • ghiftuirăm
  • ghiftuiserăm
  • ghiftuisem
a II-a (voi)
  • ghiftuiți
(să)
  • ghiftuiți
  • ghiftuiați
  • ghiftuirăți
  • ghiftuiserăți
  • ghiftuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ghiftuiesc
(să)
  • ghiftuiască
  • ghiftuiau
  • ghiftui
  • ghiftuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • biftui
  • biftuire
  • biftuit
  • biftuitu‑
  • biftuind
  • biftuindu‑
singular plural
  • biftuiește
  • biftuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • biftuiesc
(să)
  • biftuiesc
  • biftuiam
  • biftuii
  • biftuisem
a II-a (tu)
  • biftuiești
(să)
  • biftuiești
  • biftuiai
  • biftuiși
  • biftuiseși
a III-a (el, ea)
  • biftuiește
(să)
  • biftuiască
  • biftuia
  • biftui
  • biftuise
plural I (noi)
  • biftuim
(să)
  • biftuim
  • biftuiam
  • biftuirăm
  • biftuiserăm
  • biftuisem
a II-a (voi)
  • biftuiți
(să)
  • biftuiți
  • biftuiați
  • biftuirăți
  • biftuiserăți
  • biftuiseți
a III-a (ei, ele)
  • biftuiesc
(să)
  • biftuiască
  • biftuiau
  • biftui
  • biftuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ghiftui biftui

  • 1. familiar A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba.
    exemple
    • După ce-i ghiftui cu mîncare bună... le puse așternuturi nouă să se hodinească. ȘEZ. IX 66.
      surse: DLRLC
    • figurat Pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minut... – L-ai pipăit?... – Pipăit cu toată știința medicală cu care m-am ghiftuit în curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.
      surse: DLRLC

etimologie: