3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Formulă (de obicei în versuri) prin care se enunță, metaforic, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit; cimilitură. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.

GHICITOÁRE ~óri f. Creație populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o ființă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare

GHICITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor

GÎCITOARE s. f. (ȚR) Enigmă. Și nu au putut să gîcească gîcitoarea. BIBLIA (1688). Isop să pricepea la gîcitori și el le gîcea. E 1717, 100v; cf. E 1777, 100r. Etimologie: gîci + suf. -toare. Cf. c i m i l i t u r ă, g î c i t u r ă.

ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).

ghicitor m. cel ce pretinde a ghici.

ghicitoáre (vest) și gî- (est) f., pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitură, enigmă, joc de cuvinte pin care se exprimă supt altă formă ceva pe care trebuĭe să-l ghiceștĭ, precum curelușă unsă pe supt pămînt dusă, adică „șarpele”. V. măĭestrie.

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ghicitoáre2 (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitór s. m., pl. ghicitóri

ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri

ghicitór s. m., pl. ghicitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GHICITÓRI s. pl. v. brândușă, măseaua-ciutei.

ghicitori s. pl. v. BRÎNDUȘĂ. MĂSEAUA-CIUTEI.

GHICITOÁRE s. v. cimilitură.

arată toate definițiile

Intrare: ghicitori
ghicitori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ghicitoare (cimilitură)
ghicitoare1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghicitoare
  • ghicitoarea
plural
  • ghicitori
  • ghicitorile
genitiv-dativ singular
  • ghicitori
  • ghicitorii
plural
  • ghicitori
  • ghicitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ghicitor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ghicitor
  • ghicitorul
  • ghicitoru‑
plural
  • ghicitori
  • ghicitorii
genitiv-dativ singular
  • ghicitor
  • ghicitorului
plural
  • ghicitori
  • ghicitorilor
vocativ singular
  • ghicitorule
plural
  • ghicitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ghicitoare (cimilitură)

  • 1. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice.
    exemple
    • Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54.
      surse: DLRLC
    • Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67.
      surse: DLRLC
    • Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ghici + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09

ghicitor, -oare (persoană) ghicitoare

  • 1. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: prezicător provideț un exemplu
    exemple
    • Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Ghici + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09