GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITOARE, ghicitori, s. f. Formulă (de obicei în versuri) prin care se enunță, metaforic, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit; cimilitură. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.

GHICITOARE ~ori f. Creație populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o ființă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare

GHICITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor

ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).

ghicitor m. cel ce pretinde a ghici.

ghicitoáre (vest) și gî- (est) f., pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitură, enigmă, joc de cuvinte pin care se exprimă supt altă formă ceva pe care trebuĭe să-l ghiceștĭ, precum curelușă unsă pe supt pămînt dusă, adică „șarpele”. V. măĭestrie.

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.

ghicitoare² (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoarei; pl. ghicitoare

ghicitoare¹ (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitorii; pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitoare² (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitorii; pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitoare (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitorii; pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitoare, -tori.

GHICITOARE (a ghici) Specie a literaturii populare, în versuri sau în proză, cu caracter alegoric, metaforic, în care se dau trăsăturile mai caracteristice ale unei ființe, lucru, fenomen etc., ce urmează a fi ghicite. Noțiunea de ghicitoare se identifică adesea în folclor cu cea de cimilitură. Patria ei, după M. Gaster, ar fi Orientul, iar originea ei se pierde în negura vremilor. Unii cercetători o derivă din limbajul secret al triburilor primitive, ea devenind mai tîrzim un joc distractiv, care solicită istețime, pentru a fi dezlegată. Ex, Cerceii Voichii În chimirul Stoichii (Fasolea) Țăndărușa bradului, Veselia satului. (Vioara) Criterii diferite sînt folosite de cercetători în clasificarea lor, ca, de exemplu, după obiectele și fenomenele ce se cer a fi dezlegate (copacul, casa, ploaia etc.) sau după domeniile în care se încadrează (mitologice, cosmologice, istorice, sociale etc.)

GHICITORI s. pl. v. brândușă, măseaua-ciutei.

ghicitori s. pl. v. BRÎNDUȘĂ. MĂSEAUA-CIUTEI.

GHICITOARE s. v. cimilitură.

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

GHICITOARE s. (rar) enigmă, (pop.) cimilitură, (Ban.) ciumelcitură.

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

GÎCITOARE s. f. (ȚR) Enigmă. Și nu au putut să gîcească gîcitoarea. BIBLIA (1688). Isop să pricepea la gîcitori și el le gîcea. E 1717, 100^v; cf. E 1777, 100^r. Etimologie: gîci + suf. -toare. Cf. c i m i l i t u r ă, g î c i t u r ă.