GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

ghicitor, ~oare [At: BIBLIA (1688), 283 / Pl: ~i, ~oare / E: ghici + -itor] 1 smf (În superstiții) Persoană care ghicește (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă metaforic un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis).

GHICITOR, Mold. Tr.-Carp. GÎCITOR, -TOARE I. adj. verb. GHICI. Care ghicește. II. sm. f. Persoană care pretinde că știe să prezică viitorul, să ghicească taine, fapte ascunse, etc., cu ghiocul, cu bobii, cu cărțile, etc.: acela e bun ghicitor carele ghicește mai ’nainte de ce i se întîmplă lucrul (ISP.). III. GHICITOARE sf. 1 Definițiunea unui lucru, sau întrebare pusă altuia în termeni obscuri, greu de priceput, și pe care acesta urmează s’o ghicească; cimilitură, enigmă ¶ 2 🌿 = BRÎNDUȘĂ-DE-TOțAMNĂ: adună ghicitori de pe coaste și albăstrește cu ele de minune ouăle (LUNG.).

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.

GHICITOR, -OARE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.

GHICITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor

ghicitor m. cel ce pretinde a ghici.

ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

ghicitor s. m., pl. ghicitori

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.