gherghiu sn vz gherghir corectat(ă)

Gherghiu (Györgyö) m. Munții Gherghiului, massiv spre S.-V. de munții Bistriței, separă apele Bistricioarei de ale Mureșului.

GHERGHIR, gherghire, s. n. (Reg.) Beci sau cameră boltită (cu obloane metalice) în care se ascundeau în trecut obiectele de preț spre a fi cruțate de incendiu sau de jaf. – Din tc. kârgir „clădire de piatră”.

gheaugur sn vz gherghir

gheaurghir sn vz gherghir

gherghir sn [At: LET. III 284/45 / V: (înv) gheavghir, (înv) ghevghir, gherghiu / Pl: ~uri / E: tc kargir] (Mol; tcî) Beci sau cameră boltită (cu obloane de fier la ușă și la ferestre) în care se ascundeau obiecte prețioase din casă, pentru a fi păzite de incendii sau jafuri Cf bașcă.

ghevghir sn vz gherghir

GHERGHIR, gherghire, s. n. (Reg.) Beci sau cameră boltită (cu obloane metalice) în care se ascundeau odinioară obiectele de preț spre a fi cruțate de incendiu sau de jaf. – Din tc. kârgir „clădire de piatră”.

GHERGHIR, gherghire, s. n. (Mold.; învechit) Un fel de beci sau cameră boltită (cu obloane de fier la ușă și la ferestre) în care, pe vremuri, se ascundeau obiectele mai de preț din casă spre a fi păzite de incendiu sau de jaf. (Cu pronunțare regională) Mai scoate dintr-un gherghiri niște straie foarte vechi, un arc, niște săgeți, un paloș și un buzdugan, toate pline de rugină. CREANGĂ, P. 194. Unde să m-ascund? – În gherghir, cucoane. ALECSANDRI, T. 1343.

gherghir (ghevghir) n. Mold. cămară boltită, beciu: scoate dintr’un gherghir niște straie foarte vechi CR. belșugarea cămarei și a ghevghirului AL. [Turc. KIAVGHIR, suterană].

ghevghir n. V. gherghir.

gherghír, ghirghír și ghevghír n., pl. urĭ și e (turc. [d.pers.] kĭargir, pop. kĭavgir, edificiŭ de peatră). Mold. Vechĭ. Cămăruță boltită ascunsă în pivniță orĭ aĭurea p. refugiŭ orĭ de păstrat lucrurĭ scumpe. Azĭ. Munt. Dun. (ghevghir). Celar, zemnic (lîngă casă).

ghevghír, V. gherghir.

gherghir (reg.) s. n., pl. gherghire

gherghir (reg.) s. n., pl. gherghire

gherghir s. n., pl. gherghire

gherghir (-ruri), s. n. – Cameră boltită, beci. Tc. karǵir „construcție de piatră” (Șeineanu, II, 190; Lokotsch 1092). Sec. XVIII, înv.

Gherghiu v. Gheorghie II 8.