GENETIC, -Ă, genetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință a eredității și a variabilității organismelor, care se ocupă cu studiul mecanismelor de înregistrare codificată a informației ereditare, de replicarea și modificarea sa prin mutații, recombinare etc. 2. Adj. Care aparține geneticii (1) sau genezei, privitor la genetică sau la geneză. – Din fr. génétique.

genetic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr génétique] 1 sf Ramură a biologiei care studiază fenomenele și legile eredității și ale variabilității organismelor Si: (rar) genezic (1). 2-3 a Care aparține geneticii (1) sau genezei Si: (rar) genezic (2-3). 4-5 a Privitor la genetică sau la geneză Si: (rar) genezic (4-5). 6-7 a Specific geneticii sau genezei Si: (rar) genezic (6-7). 8 a (Îs) Critică ~ă Tendință în critica literară care susține că o operă literară poate fi explicată urmărindu-se procesul elaborării ei în conștiința creatorului (pe baza documentelor, schițelor etc.) Si: (rar) genezic (8).

GENETIC, -Ă, genetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biologiei care studiază fenomenele și legile eredității și variabilității organismelor. 2. Adj. Care aparține geneticii (1) sau genezei, privitor la genetică sau la geneză. – Din fr. génétique.

GENETIC, -Ă, genetici, -e, adj. Care se referă la geneză. Cercetările... au dat la lumină structura celor două părți constitutive ale celulei: protoplasma celulară și nucleul. În urmă au fixat partea respectivă ce o ia fiecare în multiplicarea genetică. MARINESCU, P. A. 48. ◊ Mineralogie genetică = ramură a mineralogiei care tratează despre formarea mineralelor.

GENETICĂ s. f. Ramură a biologiei care studiază fenomenele eredității și variabilitatea lor. Genetica miciurinistă.

GENETIC, -Ă adj. Referitor la geneză, la naștere, la formare. [Cf. fr. génétique].

GENETICĂ s.f. Disciplină care studiază fenomenele eredității și variabilității în organismele vii; geneziologie. [< germ. Genetik, cf. fr. génétique].

GENETIC, -Ă I. adj. referitor la genetică sau la geneză; referitor la ereditate, la gene, la geneză (1); ereditar. ♦ inginerie ~ă = ansamblu de operații efectuate „in vitro” cu gene, cromozomi și, uneori, cu celule întregi, în scopul „construirii” genetice de organisme cu proprietăți ereditare premeditate. II. s. f. știință care studiază ereditatea și variabilitatea în organismele vii. (< fr. génétique)

cod genetic sint. s. Ansamblul materialului genetic ce permite transmiterea informațiilor genetice ◊ „S-a aflat că Hernandez donase sângele pentru Manson și, după caracteristicile lui se modificase codul genetic al lui Manson.” R.l. 11 IX 93 p. 11 (din fr. code génétique; PR)

inginerie genetică sint. s. (biol.) Modificare a structurii genetice a unui organism prin intervenții asupra genelor ◊ „Progresele în domeniul descifrării mecanismelor de transmitere a unor maladii ar putea permite elaborarea în viitorul apropiat a unor terapii bazate pe inginerie genetică [...]” I.B. 19 VI 85 p. 4; v. și biotehnică (1983) (cf. engl. genetic engineering; BD 1969)

manipulare genetică sint. s. (biol.) Acțiunea de provocare a unei mutații genetice ◊ „Un cercetător canadian [...] a întreprins o serie de cercetări privind manipularea genetică asupra puilor de găină în scopul accelerării creșterii [...]” R.l. 1 II 86 p. 6 (cf. fr. manipulation génétique)

GENETIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de geneză; propriu genezei. /<fr. génétique

GENETICĂ f. Compartiment al biologiei care se ocupă cu studiul organismelor sub aspect ereditar. /

genetic a. de naștere: înrudire genetică.

*genétic, -ă adj. (d. geneză pin anal. cu sintetic d. sinteză). Relativ la geneză genital: instinctu genetic. – Fals genezic.

genetic adj. m., pl. genetici; f. genetică, pl. genetice

genetică s. f., g.-d. art. geneticii

genetic adj. m., pl. genetici; f. genetică, pl. genetice

genetică s. f., g.-d. art. geneticii

genetic adj. m., pl. genetici; f. sg. genetică, pl. genetice

genetică s. f., g.-d. art. geneticii

GENÉTIC, -Ă (< fr. {i}, {s} gr. gennetikos „care naște”) s. f., adj. 1. Sf. Știință a eredității și variabilității organismelor, care se ocupă cu studiul mecanismelor de înregistrare codificată a informației ereditare, de replicarea și modificarea sa prin mutații, recombinare etc., precum și de procesul de translație, prin care materialul genetic realizează controlul asupra proceselor metabolice din organism, determinând repartiția caracterelor genitorilor la descendenți. Noțiunea de g. a fost introdusă de W. Bateson în anul 1906. Apărută ca ramură a biologiei, devine, în deceniile 5-6 ale sec. 20, prin cercetările și descoperirile lui J. MacLeod, J.D. Watson, F.H.C. Crick, O’Hara, Jenkis etc., știință de sine stătătoare, cu legile și metodele ei proprii de cercetare, Este o știință în plină dezvoltare, cu largi aplicații în agronomie, medicină, demografie etc., din care se desprind permanent noi ramuri: g. moleculară, g. celulară, g. populațiilor etc. ◊ G. moleculară = ramură a g. care cercetează procesele ereditare la nivelul molecular de organizare a sistemelor vii. 2. Adj. Care aparține geneticii, referitor la genetică sau la mecanismele de transmitere ereditară a caracterelor. ◊ Cod g. v. cod¹ (6).