GENÉTIC, -Ă (< fr. {i}, {s} gr. gennetikos „care naște”) s. f., adj. 1. Sf. Știință a eredității și variabilității organismelor, care se ocupă cu studiul mecanismelor de înregistrare codificată a informației ereditare, de replicarea și modificarea sa prin mutații, recombinare etc., precum și de procesul de translație, prin care materialul genetic realizează controlul asupra proceselor metabolice din organism, determinând repartiția caracterelor genitorilor la descendenți. Noțiunea de g. a fost introdusă de W. Bateson în anul 1906. Apărută ca ramură a biologiei, devine, în deceniile 5-6 ale sec. 20, prin cercetările și descoperirile lui J. MacLeod, J.D. Watson, F.H.C. Crick, O’Hara, Jenkis etc., știință de sine stătătoare, cu legile și metodele ei proprii de cercetare, Este o știință în plină dezvoltare, cu largi aplicații în agronomie, medicină, demografie etc., din care se desprind permanent noi ramuri: g. moleculară, g. celulară, g. populațiilor etc. ◊ G. moleculară = ramură a g. care cercetează procesele ereditare la nivelul molecular de organizare a sistemelor vii. 2. Adj. Care aparține geneticii, referitor la genetică sau la mecanismele de transmitere ereditară a caracterelor. ◊ Cod g. v. cod¹ (6).