GEAMBAȘ, geambași, s. m. (Înv.) Persoană care vindea cai sau mijlocea vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.

geambaș sm [At: NECULCE, LET. II, 249/1 / V: geambăș, jam~, (înv) ~baz / A și: geambaș / Pl: ~i / E: tc ğambaz] (Mun; Mol) 1 (Înv) Intrigant. 2 (Înv) Hoț. 3 (Complinit prin „de cai”) Negustor de cai. 4 (Înv) Proxenet. 5 (Înv; fig) Om bun de gură. corectat(ă)

GEAMBAȘ, geambași, s. m. Persoană care vinde cai sau mijlocește vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.

GEAMBAȘ, geambași, s. m. (Adesea determinat prin «de cai») Negustor de cai (adesea hoț de cai). Veneau geambașii, se uitau, o căutau... iapa... își ciulea urechile, ca la apropierea lupului! CAMILAR, TEM. 65. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106.

GEAMBAȘ ~i m. Negustor sau samsar de cai. /<turc. țambaz

GEAMBAȘ adj. și s.m. (Mold.) Șarlatan. 1. Adj. (Substantival) Mai bine socotiala celui învățat, arătîndu-i prea cuvioas<e> istorii, bătrîne și vechi, decît orbirea celui giambas vorbind cuvinte rele de vremile de acmu. NCCD, 328. 2. S.m. Dimitrașco-Vodă era . . . om nestătător la voroavă, telpiz, amăgitor, geambaș de cei de la Fanar. NECULCE; cf. PSEUDO-MUSTE. Etimologie: tc. cambaz. Vezi și geambașie. Cf. ș a l v i r.

geambaș m. 1. samsar de cai: Moș Nichifor era și geambaș de cai CR.; 2. fig. mijlocitor neonest. [Vechiu-rom. geambaș, acrobat = turc. DJAMBAZ, lit. care își riscă vieața].

geambáș m. (turc. pers. ğanbaz, d. pers. ğan, vĭață, și baz, joacă, adică „om care-șĭ joacă vĭața pe frînghie, funámbul”; ngr. dzambázis [scris tzamp-], sîrb. ğambaš, pol. dzambas). Samsar de caĭ. Fig. Șarlatan. – În est geámbaș, poate supt infl. pol. În Olt. gimbaș, „escroc”. V. saltimbanc și sfîrnar.

geambaz sm vz geambaș

geambăș sm vz geambaș

geambaș (înv.) s. m., pl. geambași

geambaș (înv.) s. m., pl. geambași

geambaș s. m. (sil. geam-), pl. geambași

geambaș

geambaș.

GEAMBAȘ s. (înv. și reg.) sfârnar, (reg.) mecler. (~ de cai.)

GEAMBAȘ s. (înv. și reg.) sfîrnar, (reg.) mecler. (~ de cai.)

geambaș (geambași), s. m. – 1. (Înv.) Înșelător, trișor. – 2. Persoană care vinde cai. – Mr. geambaz. Tc. cambaș (Roesler 610; Șeineanu, II, 186; Lokotsch 660), cf. ngr. τζαμπάζης, alb., sb. ğambaš, bg. džambazin. – Cf. geambășie, s. f. (meseria de geambaș; înv., înșelătorie); geambașlîc, s. n. (geamnașie), din tc. cembașlik.