germaniu sns [At: LTR / V: ~m / E: ger Germanium] Element chimic, semimetal, de culoare cenușiu-deschis, folosit la fabricarea pieselor semiconducătoare, a redresoarelor etc.

germanium sns vz germaniu

GERMANIU s.n. Element foarte puțin răspîndit în natură, cu proprietăți atît de metal cît și de metaloid. [Pron. -niu, var. germanium s.n. / < fr. germanium, cf. germ. Germanium].

GERMANIUM s.n. v. germaniu.

GERMANIU s. n. element chimic, semimetal, folosit la fabricarea de semiconductoare, tranzistoare și redresoare. (< fr. germanium, germ. Germanium)

GERMANIU n. Element chimic semimetal, folosit la fabricarea diferitelor piese și aparate. /<fr. germanium, germ. Germanium

*germániŭ n. Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 72,31. Seamănă cu bismutu.

germaniu [niu pron. nĭu] s. n., art. germaniul; simb. Ge

germaniu [niu pron. nĭu] s. n., art. germaniul; simb. Ge

germaniu s. n. [-niu pron. -nĭu], art. germaniul; simb. Ge

GE-, v. GEO-. □ ~odă (v. -od), s. f., 1. Agregat de minerale format prin depunere în cavitățile rocilor. 2. Cavitate patologică în diverse țesuturi organice; ~onim (v. -onim), s. n., nume de loc care a fost adaptat ca nume propriu; ~oramă (v. -oramă), s. f., încăpere sferică pe a cărei față interioară este reprezentată în relief, la o scară convențională, forma și accidentele scoarței terestre.

Ge, simbol chimic pentru germaniu.

GERMÁNIU (< fr. {i}; {s} Germania) s. n. Element chimic (Ge; nr. at. 32, m. at. 72,59), semimetal alb-argintiu cu luciu metalic. În natură se găsește în argirodit (în care a fost descoperit de chimistul german C. Winkler, în 1886) și germanit. Funcționează în combinații în stările de valență 2 și 4. G. în stare foarte pură este folosit ca seconductor, la fabricarea diodelor de comutație, tranzistorilor, detectoarelor de radiații, iar oxidul de g. la confecționarea instrumentelor optice.