GERMÁNIU (< fr. {i}; {s} Germania) s. n. Element chimic (Ge; nr. at. 32, m. at. 72,59), semimetal alb-argintiu cu luciu metalic. În natură se găsește în argirodit (în care a fost descoperit de chimistul german C. Winkler, în 1886) și germanit. Funcționează în combinații în stările de valență 2 și 4. G. în stare foarte pură este folosit ca seconductor, la fabricarea diodelor de comutație, tranzistorilor, detectoarelor de radiații, iar oxidul de g. la confecționarea instrumentelor optice.