gară³ sf [At: DA / Pl: gări / E: fr gare] 1 Ansamblu de construcții, instalații etc. unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea pasagerilor, pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor Si: haltă, stație. 2 (Îs) ~ maritimă (sau fluvială) Ansamblu de construcții, instalații etc. de pe cheiul unui port pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, mărfurilor Cf port.

gară² sf [At: KOGĂLNICEANU, ap. CIHAC, I / E: pn gwar(a) „zgomot”] (Reg) Clevetire (1).

gară⁴ af [At: CHEST. V, 75/21 / Pl: nct / E: nct] (Reg; îs) Oaie ~ Oaie neagră pe bot.

gară¹ sf [At: CĂTANĂ, P.B. 86 / V: ~r sn / E: srb gar] 1 (Ban) Cenușă de la paie. 2 Pulbere.

GARĂ, gări, s. f. Loc situat pe o linie ferată, prevăzut cu o clădire și alte instalații necesare, unde opresc trenurile, de unde se dirijează mișcarea lor, unde urcă și coboară călătorii, se încarcă și se descarcă mărfurile etc., (în special) clădirea unde sînt instalate birourile, sălile de așteptare pentru călători etc. De la gara Rădeni pînă la Vascani nu erau mai mult de șase kilometri. SADOVEANU, O. IV 5. Gara, cu vînzoleala de călători, a rămas în urmă. C. PETRESCU, S. 51. Înc-o gară mai era pînă la coborîre. MIRONESCU, S. A. 131. A mai fost el la gară de multe ori; chiar luna trecută a descărcat, din fugă, un car de secară în saci; dar nu s-a suit pînă acum în tren. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ Gară maritimă sau fluvială = stație de cale ferată în incinta unui port maritim sau fluvial, care asigură traficul de mărfuri și pasageri între trenuri și vapoare.

GARĂ s.f. Stație de cale ferată; clădirea și instalațiile dintr-o astfel de stație. [< fr. gare].

GARĂ s. f. stație de cale ferată. ◊ ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor. (< fr. gare)

GARĂ gări f. 1) Stație de tren. * ~ de triaj ansamblu de linii unde se face regruparea vagoanelor. 2) Loc special amenajat de unde pleacă și unde sosesc mijloacele de transport public. ~ auto. ~ fluvială. [G.-D. gării] /<fr. gare

gară f. loc de sosire și de plecare pe căile ferate (= fr. gare).

1) gáră f., pl. gărĭ (pol. gwar, gwara, murmur, tumult, gwara, vorbă, discurs, vsl. govorŭ, tumult). Est. Vechĭ. Clevetire, calomnie. Azĭ. Mold. sud. Mulțime gălăgioasă.

2) *gáră f., pl. gărĭ (fr. gare, gară, d. garer, a gara). Locu de plecare și de sosire a trenurilor și, pin urmare, loc de adăpost p. vagoane și locomotive.

gar² sn vz gară¹

gara vt [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr garer] 1 A manevra un tren, un tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 A parca un autovehicul într-un depou, într-un garaj.

GARA, garez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un autovehicul, un tramvai etc.) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (cu privire la un tren, o locomotivă) a îndruma sau a face să staționeze pe o linie de garaj.

GARA vb. I. tr. A adăposti într-un garaj sau într-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotivă, un tren). [< garaj].

GARA vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)

A GARA ~ez tranz. 1) (autovehicule) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou. 2) (trenuri, locomotive) A manevra pe o linie de garaj. /<fr. garer

*garéz v. tr. (fr. garer, a adăposti un vapor orĭ tren, vfr. garir, nfr. guérir, a vindeca, d. vgerm. warjan, ngerm. wehren, a depărta un răŭ, a opri. V. gară, gherită). Duc un tren pe o linie de garaj, unde stă ferit de mișcarea altor treburĭ.

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

gară s. f., g.-d. art. gării; pl. gări

gară, gării gen. a.

gara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 garează; conj. prez. 1 sg. să garez, 3 să gareze

gara (a ~) vb., ind. prez. 3 garează

gara vb., ind. prez. 1 sg. garez, 3 sg. și pl. garează

gară (-re), s. f. (Banat) Cenușă de paie. Sb. gara (Bogrea, Dacor., IV, 816). – Aceleiași familii îi aparține gărînă, s. f. (Banat, Olt., hoceag), care a însemnat probabil la origine „loc de ars în pădure”, cf. sl. garanŭ „ars”; și gariște, s. f. (Banat, cîmpie), cf. sb. gàrište „loc ars”.

gară s. f. – Protest zgomotos, tăgăduire. Pol. gwar(a) „zgomot” (Cihac, II, 114; DAR). În Mold.

gară (gări), s. f. – Ansamblu de construcții pe calea ferată unde opresc trenurile. Fr. gare. Din aceeași familie fac parte gara, vb. (a parca), din fr. garer; garaj, s. n., din fr. garage; aerogară, s. f. (aeroport); autogară, s. f. (gară de autobuze).

GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.

LEHLIU-GARĂ, oraș în jud. Călărași, situat în Câmpia Bărăganului, la 55 m al.t, la 65 km E de București; 6.739 loc. (2000). Stație de c. f. (inaugurată la 17 nov. 1886). Nod rutier. Fabrică de piese de schimb pentru combinatele siderurgice, de garnituri din cauciuc pentru nave fluviale, de tricotaje și de prelucr. a legumelor. Obiecte de artizanat (împletituri de răchită. obiecte din ceramică). Declarat oraș în 1989.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

husăn de gară expr. (intl.) victimă potențială a hoților.

sună telefonul ca-n Gara de Nord expr. se spune despre un post telefonic foarte solicitat, despre o persoană care este foarte căutată la telefon.

ura și la gară! expr. la revedere!

GARĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)

GARĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)

GARA vb. v. parca.

GARA vb. a parca. (A ~ un vehicul.)

gară, gari, s.f. (înv., reg.) 1. clevetire, calomnie. 2. mulțime zgomotoasă.