2 intrări
23 de definiții

Explicative DEX

GĂLĂGIE s. f. Zgomot puternic (de glasuri, de mașini etc.); larmă, hărmălaie, tărăboi. [Var.: (reg.) hălăgie s. f.] – Et. nec.

GĂLĂGIE s. f. Zgomot puternic (de glasuri, de mașini etc.); larmă, hărmălaie, tărăboi. [Var.: (reg.) hălăgie s. f.] – Et. nec.

HĂLĂGIE s. f. v. gălăgie.

HĂLĂGIE s. f. v. gălăgie.

HĂLĂGIE s. f. v. gălăgie.

gălăgi vi [At: DA / V: hă~ / Pzi: ~gesc / E: rs галажитъ] (Rar) A face gălăgie.

gălăgie sf [At: GHICA, S. 50 / V: (Mol) hă~ / E: pbl gălăgi + -ie] 1 Zgomot mare de oameni care strigă, vorbesc prea tare, se ceartă, se bat etc. Si: hărmălaie, larmă, (pop) vuiet, (reg) holcă, lolăt, toi. 2 Zgomot produs de mașini, aparate. 3 (Eng[1]) Ceartă.

  1. Prescurtare nedefinită. Posibil reg (regionalism)? — cata

hălăgi v vz gălăgi

hălăgie sf vz gălăgie

GĂLĂGIE sf. Sgomot mare produs de o mulțime care vorbește în gura mare, care strigă sau se ceartă, larmă: începu a face o ~, de credeai că s’a aprins tîrgul (ISP.).

GĂLĂGIE s. f. Zgomot mare făcut mai ales de oameni cînd rîd și vorbesc sau cînd strigă și se ceartă; larmă, tărăboi. V. hărmălaie. Gălăgia parcă s-a depărtat. Au ieșit de mult din Moși. PAS, Z. I 127. La circiuma lui Busuioc era gălăgie și veselie. REBREANU, R. II 98. Aud gălăgia mulțimii de școlari la ceasul ieșirii. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Și pentru ce vă sfădiți voi?... căci gălăgia ce faceți voi, mort d-ar fi cineva, și tot îl deșteptați. ISPIRESCU, L. 215. – Variantă: (regional) hălăgie (CONTEMPORANUL, I 234, CREANGĂ, A. 40) s. f.

GĂLĂGIE s. f. Zgomot mare; larmă, tărăboi. [Var.: (reg.) hălăgie s. f.]

GĂLĂGIE f. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larmă; zarvă. [G.-D. gălăgiei] /cf. ucr. galas

gălăgie f. mare sgomot, larmă confuză. [Cf. rut. GALAS, larmă].

hălăgie f. Mold. gălăgie: săturându-se de atâta hălăgie CR. [Cf. pol. HALAS (rut. GALAS), gălăgie].

gălăgíe (vest) și hălăgíe (est) f. (rudă cu rut. galáĭkati, ceh. halušiti, a face huĭet, ș. a. Bern. 1, 293. Cp. și cu gălămoz 2). Tărăboĭ, mare zgomot de vocĭ: copiiĭ fac gălăgie, un bețiv făcea gălăgie pe stradă. V. larmă.

hălăgíe, V. gălăgie.

Ortografice DOOM

gălăgie s. f., art. gălăgia, g.-d. gălăgii, art. gălăgiei

gălăgie s. f., art. gălăgia, g.-d. gălăgii, art. gălăgiei

gălăgie s. f., art. gălăgia, g.-d. gălăgii, art. gălăgiei; pl. gălăgii

Etimologice

gălăgi (-gesc, -it), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).

Argou

gălăgie, gălăgii s. f. 1. vorbărie. 2. protest.

GĂLĂGIE bahaus, chiloman, circ, circăreală, haloimăs, iureș, muzică, șucăr, țigănie, zaur.

Sinonime

GĂLĂGIE s. 1. v. hărmălaie. 2. v. zgomot.

GĂLĂGIE s. 1. balamuc, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.) 2. freamăt, larmă, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?)

Antonime

Gălăgie ≠ liniște, muțenie, tăcere, liniștit

Intrare: gălăgi
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gălăgi
  • gălăgire
  • gălăgit
  • gălăgitu‑
  • gălăgind
  • gălăgindu‑
singular plural
  • gălăgește
  • gălăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gălăgesc
(să)
  • gălăgesc
  • gălăgeam
  • gălăgii
  • gălăgisem
a II-a (tu)
  • gălăgești
(să)
  • gălăgești
  • gălăgeai
  • gălăgiși
  • gălăgiseși
a III-a (el, ea)
  • gălăgește
(să)
  • gălăgească
  • gălăgea
  • gălăgi
  • gălăgise
plural I (noi)
  • gălăgim
(să)
  • gălăgim
  • gălăgeam
  • gălăgirăm
  • gălăgiserăm
  • gălăgisem
a II-a (voi)
  • gălăgiți
(să)
  • gălăgiți
  • gălăgeați
  • gălăgirăți
  • gălăgiserăți
  • gălăgiseți
a III-a (ei, ele)
  • gălăgesc
(să)
  • gălăgească
  • gălăgeau
  • gălăgiră
  • gălăgiseră
hălăgi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gălăgie
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gălăgie
  • gălăgia
plural — —
genitiv-dativ singular
  • gălăgii
  • gălăgiei
plural — —
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălăgie
  • hălăgia
plural — —
genitiv-dativ singular
  • hălăgii
  • hălăgiei
plural — —
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gălăgiesubstantiv feminin

  • 1. Zgomot puternic (de glasuri, de mașini etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Gălăgia parcă s-a depărtat. Au ieșit de mult din Moși. PAS, Z. I 127. DLRLC
    • format_quote La cîrciuma lui Busuioc era gălăgie și veselie. REBREANU, R. II 98. DLRLC
    • format_quote Aud gălăgia mulțimii de școlari la ceasul ieșirii. VLAHUȚĂ, O. A. 234. DLRLC
    • format_quote Și pentru ce vă sfădiți voi?... căci gălăgia ce faceți voi, mort d-ar fi cineva, și tot îl deșteptați. ISPIRESCU, L. 215. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.