GAIȚĂ, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ◊ Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., sb. galica.

gaiță² sf [At: CONTEMPORANUL V, 292 / P: ga-i~ / V: gaiț sn (Pl: ~țuri) / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) 1 Petrol lampant. 2 Lampă cu gaz.

gaiță¹ sf [At: ALECSANDRI, T. 941 / P: ga-i~ / V: ~ică / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ns cf bg галика, scr galica] 1 Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu un penaj brun-roșcat, dungi albastre și negre pe aripi, coadă neagră, care poate imita sunete scoase de alte păsări Si: (reg) galiță, ghindariu, machiaș, matieș, zaică, zaiță, zăicoi (Garrulus glandarius). 2 (Pfm; îe) A se ține ~ de (sau după) cineva A se ține scai de cineva. 3 (Îe) Tacă-ți ~ța Tacă-ți gura. 4 (Fig; fam) Femeie care vorbește mult și fără rost. 5 (Reg; fig) Femeie subțire, cu corp șerpuitor. 6 (Orn; reg) Uliu. 7 (Orn; îc) ~ de munte Alunar (Nucifraga caryocatactes). 8 (Orn; îc) ~ vânătă Dumbrăveancă. 9 (Pop) Trăgător al cleștelui de scos cercuri.

GAIȚĂ, gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roșcat, cu dungi albastre și negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ◊ Gaiță de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbește mult și fără rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. galica.

GAIȚĂ², gaițe, s. f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, cu penajul frumos colorat; poate imita sunetele scoase de diferite păsări (Garrulus glandarius). Vorbești și tu ca gaița, ce prinzi de la tat’ tu. V. ROM. septembrie 1953, 166. Îl înhățase drăcoaica cu ghearele ca o gaiță spurcată și nu-l slăbea nici cît ai da în cremene. ISPIRESCU, L. 212. Gaița ce imitează orice sunete bizare. ALECSANDRI, P. A. 125. ◊ Expr. A se ține gaiță de (sau după cineva) = a se ține scai de (sau după) cineva. Și vai de capul lor, că se ține gaiță după dînșii, stă ziua toată în piață, ca să vază cum datornicii lui adună banii. SLAVICI, N. 282. ◊ Compus: gaiță-de-munte = alunar (II 1). 2. Fig. (Familiar) Femeie căreia nu-i mai tace gura. V. caragață. Mă vîr printre fete, ca un diavol mă vîr. Gaițele, scai pe soră-mea... îi pun rochia ei albă de mireasă. STANCU, D. 179. L-o scos din minte gaița cea de cucoana Caliopi. ALECSANDRI, T. I 338. – Pronunțat: ga-i-.

GAIȚĂ¹ s. f. (Mold., Bucov.) 1. Petrol lampant. Oamenii se ung pe cap cu gaiță (gaz, petroleu) ca să le treacă chelbea. ȘEZ. III 174. 2. Lampă țărănească cu petrol lampant. Gaița pîlpîie pe prichiciul hornului. CONTEMPORANUL, VI_II 17. – Pronunțat: gai-.

GAIȚĂ² s. f. (Reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă țărănească cu petrol. [Pr.: gai-] – Din gaz (după opaiț).

GAIȚĂ ~e f. 1) Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj pestriț, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. * ~ de munte pasăre de munte sedentară, cu cioc puțin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă și cu penaj negru (care se hrănește cu alune, ghindă, semințe de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoană, mai ales femeie, care vorbește mult și fără rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

gàiță f. 1. pasăre cântâtoare și isteață, se deprinde a rosti vorbe (Garrulus glandarius): gaița ce imitează orice sunete bizare AL. 2. fig. toacă-gură. [Vechiu-rom. gaică, dintr’un primitiv *gaie = lat. vulg. GAIA, gaiță]. V. gaie.

gaiță f. 1. Mold. mânerul cleștelui de dogar: 2. lampă țărănească făcută dintr’o sticlă, în care se pune petrol: femeia aprinse gaița. [Aplicațiune metaforică a vorbei precedente, probabil prin aluziune la ciocul gaiței, scurt și gros, încovoiat și dințat la vârf].

1) gáiță f., pl. e (var. din gáliță [care vsl. înseamnă „ceŭcă”, o pasăre înrudită cu gaița] supt infl. luĭ gaĭ, negru. Înrudite: alb. galĭa, corb, și ngr. gáila, gaiță). Un fel de coțofană cafenie (gárrulus glandarius), cu pene albastre pestrițe la aripĭ și care se deprinde să articuleze sunete (se numește și ghindar). Fig. Persoană vorbăreață și cicălitoare. Gaiță de munte, o pasăre numită și alunar (nucifraga caryocatáctes).

2) gáiță f. (d. gaz, petrol, supt infl. luĭ gaiță 1). Nord. Pop. Petrol.

gaică² sf vz gaiță¹

gaiț sn vz gaiță²

SAICĂ s. f. (Ban.) Gaiță. Sajkĕ. Graculus. AC, 366. Etimologie: magh. szajkó.

gaiță (desp. ga-i-) s. f., g.-d. art. gaiței; pl. gaițe

gaiță (ga-i-) s. f., g.-d. art. gaiței; pl. gaițe

gaiță s. f. (sil. ga-i-), g.-d. art. gaiței; pl. gaițe

gaică s. f., g.-d. art. găicii; pl. găici

picior-de-gaiță (plantă) (desp. -ga-i-) s. m.

!picior-de-gaiță (plantă) (ga-i-) s. m.

picior-de-gaiță s. n. (sil. ga-i-)

GAIȚĂ s. v. flecară, gaz, guralivă, limbută, palavragioaică, petrol, lampant, vorbăreață.

GAIȚĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiță, ghindar, (Transilv.) matieș, (Transilv. și Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiță-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. și Bucov.) nucar.

GAIȚĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiță, ghindar, (Transilv.) matieș, (Transilv. și Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiță-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. și Bucov.) nucar.

gaiță s. v. GAZ. PETROL LAMPANT.

GAIȚĂ, f., 1533, Urlați (BCI V 179), < subst.