GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în Evul Mediu, în Țările Române. – Lat. galleta.

găleată sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~eți, (înv) ~et / E: ml galleta] 1 Vas de lemn, de metal, de plastic (rar de pânză impermeabilă) etc. pentru scosul, transportul și păstrarea apei, a altor lichide, a unor materiale pulverulente etc. Si: căldare Cf ciubăr, doniță, strungăreață. 2 Conținut al unei găleți (1). 3 (Îe) A ploua (sau a turna, a vărsa, a cădea) cu ~ta A ploua torențial. 4 Veche măsură de capacitate conținând 12 ocale. 5 Cantitate măsurând o găleată (4). 6 (Reg) Măsură pentru brânză, conținând cinci ocale sau 6, 30 kg. 7 (Reg) Cantitate de brânză de o găleată (6). 8 Veche măsură de capacitate pentru grâne, conținând 80 de litri sau patru feldere, sau 64 de cofe. 9 Cantitate măsurând o găleată (8). 10 Dare pe cereale introdusă de Mihnea-Vodă. 11 (Art) Întâiul joc la mireasă acasă jucat de flăcăi și fete, între care se amestecă mireasa alături de nașa mare și care se joacă în jurul unei găleți cu apă care e împodobită cu o basma, un fir roșu și un fir de busuioc Si: apă. 12 (Art) Melodie după care se joacă găleata (11).

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn, de metal etc. de forma unui trunchi de con cu baza mare în partea superioară, cu toartă, folosit pentru transportul (și păstrarea) unor lichide, unor materiale granulare sau pulverulente etc.; conținutul acestui vas; căldare. ◊ Expr. A ploua (sau a turna) cu găleata = a ploua foarte tare, torențial. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc., a cărei valoare a variat în timp, pe regiuni și pe substanțe; conținutul acestei măsuri. 3. Dijmă în grâne care se percepea în evul mediu, în țările române. – Lat. galleta.

GĂLEATĂ, găleți, s. f. 1. Vas de lemn sau de metal cu care se scoate apa din fîntînă (v. vadră, căldare), în care se mulge laptele (v. doniță), în care se transportă diverse materiale etc. Oamenii își treceau din mînă în mînă cărămizile, gălețile cu var și ciment. STANCU, U.R.S.S. 159. Apa îngheață în găleată pînă la fund. BOGZA, A. Î. 520. Cît mi-a fost mie de drag Să mîn oile să pască... Iar în amurgit la strungă Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167. ◊ Expr. A ploua (sau a turna sau a curge) cu găleata = a ploua torențial. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R DR. 59. Și unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata și îndată ajunse apa pînă la genuche iepelor. ISPIRESCU, L. 28. 2. Veche măsură de capacitate pentru lapte, cereale etc. Ciobanii măsoară tot laptele ce iese cu găleata de 12 oca. I. IONESCU, M. 366. 3. (Învechit) Impozit pe cereale. Robirea completă a lor [a clăcașilor] veni însă foarte tîrziu, căci pînă în secolul al XVII-lea ei puteau a se muta de la o moșie la alta, plătind găleata de ieșire. BĂLCESCU. O. II 14.

GĂLEATĂ ~eți f. 1) Vas (de lemn, de metal sau de material plastic) de formă tronconică și cu toartă mobilă, folosit pentru a transporta sau a păstra apă și alte lichide; căldare. * A ploua cu ~eata a ploua foarte tare. 2) Vas din doage pentru muls laptele; doniță. 3) Conținutul unui asemenea vas. 4) înv. Unitate de măsură a capacității (pentru lichide și cereale). [G.-D. găleții] /<lat. galleta

GĂLEATĂ s.f. (ȚR). 1. Căldare. B: Și scoaseră oroșanii doao mii de găleți de galbeni de aur. A 1717, 45^v. Și scoasără orășenii plocon 1000 de găleate de migdale. A 1750, 73^v; cf. A 1734, 27^r. // A: Și scoasără orășanii 200 de gălăți de galbeni de aur. A 1777, 17^r. 2. Dijmă în grîne. I-au adus steag de la Poartă si au adus în țară găleata. ANON. CANTAC.; cf. R. POPESCU. Etimologie: lat. galleta. Cf. mescătoare.

găleată f. 1. vas de lemn sau de metal, de scos apă sau în care se mulg oile: ciubăr, ciutură; 2. ceeace conține o găleată; 3. măsură de grâne: o găleată din Ardeal are 250 litre; 4. od. dare pe cereale, pusă întâia oară de Mihnea-Vodă la 1577. [Lat. vulg. GALLETA, vas de vin].

găleátă f., pl. ețĭ și (vechĭ) ete (mlat. galléta, o măsură de capacitate; it. galletta, dalm. galeta, alb. galetă; vfr. jaloie, sp. galleta. D. lat. vine germ. gelte, ĭar d. rom. ung. slov. ceh. galeta, pol. gieleta, rut. géleta și gelétka). Vas făcut din doage, azĭ și de metal (căldare) de scos apă (în est cĭutură), de muls (în est doniță și șiștar), de cărat var la zidit (cĭubăr, hîrdăŭ) ș. a. Conținutu acestuĭ vas. Ploŭă cu găleata (vest), ploŭă cu cofa, torențial. Est. Vas lat oval tot din doage în care se clăteaŭ paharele la cîrcĭumă (V. găletar). Vechĭ. Măsură de capacitate p. lapte (12 ocale), p. brînză (5 ocale. Brașov), p. grîne (un sfert de fîrtaĭ) ș. a. Un bir maĭ ales pe cereale, pus întîĭa oară de Mihnea-Vodă (1577). V. ferie, ferdelă.

găleată s. f., g.-d. art. găleții; pl. găleți

găleată s. f., g.-d. art. găleții; pl. găleți

găleată s. f., g.-d. art. găleții; pl. găleți

găleată, -leți.

GĂLEATĂ s. 1. căldare, (Bucov. și prin nordul Mold.) șaflic, (Olt., Ban. și Transilv.) vadră. (Bea apă din ~.) 2. v. ciutură. (Cu ~ se scoate apa din fântână.)

GĂLEATĂ s. 1. căldare, (Bucov. și prin nordul Mold.) șaflic, (Olt., Ban. și Transilv.) vadră. (Bea apă din ~.) 2. ciutură. (Cu ~ se scoate apa din fîntînă.)

găleată (găleți), s. f. – 1. Vas de lemn, căldare. – 2. Vas, recipient. – 3. Veche măsură de capacitate, pentru lapte (15,12 litri), brînză (6,3 kg) și cereale (80 litri). – 4. Dare la fisc, pe cereale, introdusă de Mihnea II, în 1585. – 5. (Arg.) Buzunar. – Mr. găleată, megl. găletă. Lat. gallĕta (Candrea, Rom., XXXI, 311; Densusianu, Filologie, 447; Candrea, Éléments, 73; Pușcariu 697; Candrea-Dens., 715; REW 3656; DAR; Battisti, III, 1752). Cf. alb. galetë, it. galleta, v. fr. jaloie. Der. din lat. calathus (Philippide, Principii, 66) pare greșită. Mag. galéta, ceh., slov. galeta (considerat de Cihac, II, 113, ca etimon al rom.), pol. gialeta, gieleta (care, după Miklosich, Wander., 22, ar proveni din rom.), par bazate pe lat. med. galleta (Berneker 292); Candrea, Elemente, 401, la consideră că provin din rom.

găleată, găleți s. f. (intl.) 1. buzunar. 2. (tox.) instrument artizanal de filtrare a fumului, confecționat dintr-o jumătate de sticlă de plastic de doi litri și o sticlă de un litru. 3. (er.) vagin supradimensionat.

a ploua cu bășici / cu bulbuci / cu găleata expr. a ploua torențial.

a se învârti ca un coi în căldare / într-o găleată expr. (obs.) a se foi de colo-colo, a se agita fără rost.