2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

GĂBUÍRE, găbuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a găbui și rezultatul ei. – V. găbui.

găbuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: găbui] (Mol) Găbjire (1).

GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. rus. gabat, ucr. habaty.

găbui vt [At: CREANGĂ, GL. / Pzi: ~iesc / E: ucr габати, vsl габати] (Mol) 1 A găbji (1). 2 (Subiectul este pușca) A nimeri. 3 A pune stăpânire pe ceva.

GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A găbji. – Cf. v. rus. gabat, ucr. habaty.

GĂBUÍ, găbuiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A pune mîna (pe cineva sau pe ceva), a prinde fără veste, la strîmtoare, de unde nu mai poate scăpa. Trecură pe lîngă japșa în care se băgase afund tîrlașul, dar nu-l găbuiră. SANDU-ALDEA, U. P. 49. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei, bag mîna în scorbură, unde știam, și norocul mieu!... găbuiesc pupăza pe ouă. CREANGĂ, A. 53.

A GĂBUÍ ~iésc tranz. pop. v. A GĂBJI. /<ucr. habatj

găbuì v. Mold. a prinde, a pune mâna pe: baba găbuiește găina și o apucă de coadă CR. [Cf. găbji].

găbjésc (nord), găbuĭésc (est) și găbujésc (Cov.) v. tr. (vrus. gabatĭ, a strîmtora, pol. gabać, a prinde. Rudă cu căpuĭesc și zăpsesc). Fam. Pun gabja, prind, apuc: a găbji un hoț. Găbjesc, îndes, bucșesc, umplu tare: lulea găbjită de tutun. – Și gîbjesc (Suc.) și găpșesc (Pt.): îl găpșise asupra faptuluĭ (Simion Mehedințĭ, CL. Febr. 1910, 7). V. gîmb.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

găbuíre (rar) s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuíre s. f., g.-d. art. găbuírii; pl. găbuíri

găbuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbuiésc, imperf. 3 sg. găbuiá; conj. prez. 3 să găbuiáscă

găbuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găbuíesc, imperf. 3 sg. găbuiá; conj. prez. 3 sg. și. pl. găbuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

GĂBUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.

găbui vb. v. APUCA. ÎNHĂȚA. ÎNȘFĂCA. LUA. PRINDE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

găbuí (-uésc, găbuít), vb.1. A prinde, a apuca, a înhăța. – 2. A găsi, a descoperi. – Var. (Mold.) găb(ă)și, găpși, găbji, ghibui, (Munt.) dibui. Sl. (rus.) gabati „a hăitui” (DAR), cf. pol. gabać „a prinde”; este însă evident că acest cuvînt a fost tratat ca o creație expresivă, după cum se poate vedea în var. sale. Celelalte explicații nu coincid. După Iordan, BF, II, 195, forma de bază ar fi găbji, din tc. kabz „acțiunea de a prinde” și găbui ar proveni din încrucișarea lui găbji cu dibui. Miklosich, Slaw. Elem., pleca de la ghibui, din sl. gybati „a îndoi”, al cărui semantism nu se înțelege. Dibui, vb. (a găsi, a descoperi, a afla; a reuși, a nimeri; a tatona, a pipăi pe bîjbîite; a căuta pe bîjbîite) este fără îndoială același cuvînt (cf. Tiktin și Scriban), ale cărui sensuri le cuprind pe cele ale verbelor găbui și pipăi. S-a explicat prin rut. dybaty (Berneker 248; Skok 67), prin bg. deb(n)jă „a se strecura” (Candrea, GS, VI, 323; Candrea; Scriban); sau prin tc. debb „acțiunea de a tîrî” (Moldovan, 425). Der. gabje, s. f. (Mold., mînă, pumn); gabor, s. m. (Arg., polițist, agent), asociere ironică a ideii de „a prinde” cu numele propriu Gabor; dibuială, s. f. (acțiunea de a dibui); dibuitor, adj. (care dibuiește); ghibosi, vb. (a hăitui; a strînge, a bate, a părui), cu var. ghigosi, formate cu suf. expresiv -osi. Cf. gîmba.

Intrare: găbuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găbuire
  • găbuirea
plural
  • găbuiri
  • găbuirile
genitiv-dativ singular
  • găbuiri
  • găbuirii
plural
  • găbuiri
  • găbuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: găbui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • găbui
  • găbuire
  • găbuit
  • găbuitu‑
  • găbuind
  • găbuindu‑
singular plural
  • găbuiește
  • găbuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • găbuiesc
(să)
  • găbuiesc
  • găbuiam
  • găbuii
  • găbuisem
a II-a (tu)
  • găbuiești
(să)
  • găbuiești
  • găbuiai
  • găbuiși
  • găbuiseși
a III-a (el, ea)
  • găbuiește
(să)
  • găbuiască
  • găbuia
  • găbui
  • găbuise
plural I (noi)
  • găbuim
(să)
  • găbuim
  • găbuiam
  • găbuirăm
  • găbuiserăm
  • găbuisem
a II-a (voi)
  • găbuiți
(să)
  • găbuiți
  • găbuiați
  • găbuirăți
  • găbuiserăți
  • găbuiseți
a III-a (ei, ele)
  • găbuiesc
(să)
  • găbuiască
  • găbuiau
  • găbui
  • găbuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

găbuire

  • 1. popular Acțiunea de a găbui și rezultatul ei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi găbui
    surse: DEX '98 DEX '09

găbui

  • exemple
    • Trecură pe lîngă japșa în care se băgase afund tîrlașul, dar nu-l găbuiră. SANDU-ALDEA, U. P. 49.
      surse: DLRLC
    • Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei, bag mîna în scorbură, unde știam, și norocul mieu!... găbuiesc pupăza pe ouă. CREANGĂ, A. 53.
      surse: DLRLC

etimologie: