funigel sm [At: TOMA, C. V. 949 / V: (1) ~ișii smp / Pl: ~ei / E: nct] 1 (Mpl) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. Si: mătasea-morților. 2 (Mpp; reg) Păducel.

FUNIGEL, funigei s. m. (Mai ales la pl.) Nume dat firelor de păianjen care se văd plutind în aer în zilele senine de toamnă. Zboară funigei, Pierind în zări departe. BENIUC, V. 84. Funigei treceau prin lumina asfințitului zilei. SADOVEANU, C. 21. Funigeii tremurau fire albe de mătase în vîrful crengilor. C. PETRESCU, S. 175.

FUNIGEL ~i m. mai ales la pl. Fir de păianjen care plutește în aer în zilele senine de toamnă. /Orig. nec.

funigél m., pl. eĭ (probabil, d. funie. V. și funicel). Pl. Fușteiĭ care țin pînza întinsă la stativă ca să nu se încurce. Est. Fire lungĭ, albe și ușoare ca pînza de painjin pe care le duce vîntu pin aer în zilele senine ale toamneĭ.

funișii smp vz funigel

funigei m. pl. fire albe și ușoare ca acele de pânză de păiajen, cari plutesc în aer în zilele frumoase de toamnă. POP. mătasea morților; Legenda Funigeilor, de Anghel și Iosif. [Lat. FULIGELLAE, dim. din fuligo = funingine].

funicél, -gél și furnicél m., pl. eĭ (probabil, d. lat. furuncellus = furúnculus, furuncul; mrom. furențél și sfurunțél). Furuncul.

*furúncul n., pl. e (lat. furúnculus, furuncul, d. fur, hoț, fur. V. funicel). Unflătură produsă de o unflare a țesutuluĭ celular de supt pele, numită popular funigel.

funigel s. m., pl. funigeii, art. funigei

funigel s. m., pl. funigei, art. funigeii

funigel s. m., pl. funigei, art. funigeii

funigei pl.

FUNIGEL s. v. păducel.

funigel s. v. PĂDUCEL.

funigel (funigei), s. m. – 1. Fir de pînză de păianjen care plutește liber în aer. – 2. Piesă de la războiul de țesut pe care se întind firele. Lat. *fŭnicĕllus, dim. de la fŭnis „funie”. Semantismul primei accepții se explică, întrucît este vorba de fire (cf. numele său francez, fil de la Vierge sau filandre). După ipoteza lui Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 67; Pușcariu 674; DAR; și Rosetti, Rhotacisme, 20, din lat. *fŭlĭgĕlla, dim. de la fŭlῑgo „funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. Cel de al doilea sens, rar, apare numai în dicționarul lui Scriban. Pentru trecerea c › g, cf. formica › rom. dial., mr., megl. furnigă.