4 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.

NEGRU, NEAGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

fum sn [At: DOSOFTEI, PS. 50 / Pl: ~uri / E: ml fumus] 1 Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). 2 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A afuma (ceva). 3 (Fig) Amețeală (provocată de alcool). 4 (Pfm; îe) A avea ~ (sau ceață) în creieri A fi beat. 5 Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 6 (Mpp) Substanțe medicamentoase, mai ales pulberi mercuriale, din a căror ardere rezultă un fum (1) considerat a avea efecte terapeutice în unele boli, mai ales cele sifilitice. 7 (Fig; lpl) Îngâmfare. 8 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate Si: gărgăuni. 9 (Înv; în legătură cu impozite, dări) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei Si: casă (41), familie (1). 10 Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. 11 (Bot; îc) ~ul-pământului (Fumăriei officinalis).

fumur, ~ă a [At: IT II, 27 / Pl: ~i, ~e / E: fum] (Reg) Fumuriu (1).

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.

FUM, fumuri, s. n. I. 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produs în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial, cu ajutorul unor substanțe chimice). Cerul era limpede și albastru ca sineala. Fumurile tîrgușorului se înălțau drept în sus. SADOVEANU, O. IV. 18. Din frunzele uscate și îngrămădite peste iasca aprinsă, începu să se ridice în sus fumul negru și înădușit. HOGAȘ, M. N. 115. Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. ◊ Negru de fum v. negru.Fig. Cu florile grămadă ca un fum, Grădina noastră. D. BOTEZ, P. O. 17. I s-au dus zilele în fum. ALECSANDRI, T. I 382. ♦ Casă (socotită a reprezenta o familie). Era socotit sat mare, avînd ca la o sută douăzeci – o sută cincizeci de fumuri. CAMIL PETRESCU, O. I 15. 2. Fig. Dungă subțire, dîră. Mai în fund, în bordeiul de pămînt, o ferestruie cît pumnul, înroșită de focul răsăritului, strecura un fum de lumină peste cuptorul mare de cărămidă. SADOVEANU, O. V 254. ♦ Amețeală. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele vulturului. POPESCU, B. III 51. 3. Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. Bine, bine, răspunse gospodarul, trăgînd fum după fum din țigara-i groasă. SADOVEANU, B. 255. 4. Fig. (La pl.) Îngîmfare, închipuire; pretenții, gărgăuni. Știți ce fumuri avea fata atuncea. PREDA, Î. 114. Pîcîleala lui Ștefanache îmi cam scăzuse fumurile mele de mare vînător. SADOVEANU, O. VII 340. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi... Nimic din fumurile și strîmbăturile feciorilor de bani gata. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Îi intrase fumurile în cap că ar fi ceva de dînsul. ISPIRESCU, U. 109. II. Canal cotit, amenajat în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș, pentru a transmite cît mai multă căldură materialului din care e făcută soba.

NEGRU1 s. n. 1. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră, întunecată. Să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului. C. PETRESCU, R. DR. 8. Vasul în goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripilor desfăcute în negrul apei. BART, S. M. 15. Un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. IBRĂILEANU, A. 145. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a i se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. De nu mă propteam de-un stîlp de la gărduț, cădeam; negru mi s-a făcut înaintea ochilor. MIRONESCU, S. A. 76. Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor. CREANGĂ, A. 5. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. ♦ Veșmînt, îmbrăcăminte, acoperămînt de culoare neagră. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată. MACEDONSKI, O. I 43. ♦ Fig. Întristare, mîhnire, jale. De cînd badea mi s-a dus, Negru-n curte mi s-a pus Și pe par și pe nuia Și pe inimioara mea! BIBICESCU, P. P. 118. 2. Materie care înnegrește, vopsea neagră. Pudra se topise de pe obraji, negrul curgea de sub gene. C. PETRESCU, C. V. 198. ◊ Negru de fum = cărbune obținut prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor substanțe organice, întrebuințat la prepararea unor vopsele negre. Negru de anilină = substanță colorantă obținută prin oxidarea unei sări de anilină. Negru animal = cărbune de natură organică, extras din substanțe organice. 3. Murdărie. Radu Comșa văzu că unghiile prietenului sînt netăiate, cu negru dedesubt. C. PETRESCU, Î. II 189. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) de loc. Aș păcătui de moarte, deacă o aș învinui numai cît e negru sub unghie. RETEGANUL, P. II 49. Da și din mîini și din picioare, cum se zice, și folos, nici cît negru sub unghie. ISPIRESCU, L. 207.

FUM1 ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridică în atmosferă sub formă de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspiră dintr-o dată un fumător. A trage un ~ de țigară. 3) ist. Casă cu tot ce este pe langă ea, împreună cu persoanele ce locuiesc într-însa; gospodărie. 4) fig. Stare a omului buimac (de băutură). 5) la pl. Ambiție deșartă. ◊ Cu ~uri (în cap) zăpăcit. A avea ~uri a fi înfumurat și cu pretenții nejustificate. /<lat. fumus

FUM2 ~uri n. pop. Canal cu multe coturi în interiorul unei sobe, prin care trec gazele calde înainte de a ieși în hogeag. /<lat. fumus

fum n. 1. abur ce se desvoltă din corpurile în combustiune: nu e fum fără foc; 2. fig. amăgire, deșertăciune: gloria e fum; 3. pl. aburi din vin ce se urcă în cap; 4. fig. pretențiuni amăgitoare: fumurile deșerte ale lumii AL. [Lat. FUMUS].

1) fum n., pl. urĭ (lat. fûmus, fum; vgr. thymós, suflet, curaj; it. pg. fumo, pv. vfr. fum, cat. fum, sp. humo. V. afúm, parfum). Amestecătură de gaz, abur de apă și bucățele maĭ mult orĭ maĭ puțin micĭ de cărbune care se ridică din foc. Pl. Fig. Trufie, fudulie: acest tînăr are fumurĭ marĭ. Marĭ pretențiunĭ, marĭ veleitățĭ: a avea fumurĭ de deputat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

negru-de-fum (chinoroz) (desp. ne-gru-) s. n.

negru de fum s. n. + prep. + s. n. (sil. -gru)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FUMURI s. pl. v. ifose, prețenții.

FUMUR adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

fumur adj. v. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fum (fumuri), s. n.1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos. – 2. Fumigație, dezinfectare. – 3. (Înv.) Cămin, casă. – 4. (Pl.) Îngîmfare, trufie. – Mr., megl. fum. Lat. fŭmus (Pușcariu 668; Candrea-Dens., 674; REW 3572; DAR), cf. it., port. fumo, prov., cat. fum, fr. (fumée), sp. humo. Sensul de „cămin, familie”, care se regăsește și în sp., apare în lat. medievală (Niermeyer 457). Der. fuma, vb. (a scoate fum; înv., a arde; a fuma), probabil din lat. *fŭmāre (Pușcariu 669; Candrea-Dens., 677; REW 3568; DAR), cf. mr. (a)fuma, megl. fum, istr. fumu; fumat, s. n. (obiceiul sau viciul de a fuma); fumător, adj. (înv., care fumegă); fumător, s. m. (persoană care fumează); nefumător, s. m. (persoană care nu fumează); fumar, s. n. (Trans., horn; Trans., foc care scoate mult fum); fumărie (var. fumăraie, fumăreață), s. f. (cantitate mare de fum); fumăriță, s. f. (plantă, Fumaria officinalis); fumedenie, s. f. (mulțime, gloată), prin încrucișare cu sumedenie, cuvînt înv.; fumos, adj. (plin de fum); fumuriu, adj. (de culoarea fumului, gri); fumur, adj., (Munt., gri), probabil var. a cuvîntului anterior (după Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 303, și DAR, de la un lat. *fumulus; cf. împotrivă Graur, BL, V, 99); fumuros, adj. (înv., efemer, trecător; vanitos, încrezut); fumărit, s. n. (dare percepută în trecut pe fiecare coș de fum); fumărar, s. m. (persoană care încasa fumăritul); înfuma, vb. (rar, a afuma); înfumura, vb. (a fi încrezut); înfumurat, adj. (încrezut). Cf. afuma, fumega.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FUM panglică textilă care indică cea mai mică adiere a vântului, utilă deltaplaniștilor la decolare și parașutiștilor în aterizarea de precizie.

fum, fumuri, s.n. – (înv.) Gospodărie într-o localitate rurală; casă: „Satul era mic, cu puține fumuri” (Bilțiu, 1999: 359). – Lat. fumus „fum” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

Intrare: fumuri
fumuri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fum
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fum
  • fumul
  • fumu‑
plural
  • fumuri
  • fumurile
genitiv-dativ singular
  • fum
  • fumului
plural
  • fumuri
  • fumurilor
vocativ singular
plural
Intrare: fumur
fumur adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fumur
  • fumurul
  • fumuru‑
  • fumură
  • fumura
plural
  • fumuri
  • fumurii
  • fumure
  • fumurele
genitiv-dativ singular
  • fumur
  • fumurului
  • fumure
  • fumurei
plural
  • fumuri
  • fumurilor
  • fumure
  • fumurelor
vocativ singular
plural
Intrare: negru-de-fum
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • negru-de-fum
  • negrul-de-fum
plural
genitiv-dativ singular
  • negru-de-fum
  • negrului-de-fum
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fum, fumurisubstantiv neutru

  • 1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cerul era limpede și albastru ca sineala. Fumurile tîrgușorului se înălțau drept în sus. SADOVEANU, O. IV. 18. DLRLC
    • format_quote Din frunzele uscate și îngrămădite peste iasca aprinsă, începu să se ridice în sus fumul negru și înădușit. HOGAȘ, M. N. 115. DLRLC
    • format_quote Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. DLRLC
    • format_quote Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. DLRLC
    • format_quote figurat Cu florile grămadă ca un fum, Grădina noastră. D. BOTEZ, P. O. 17. DLRLC
    • format_quote figurat I s-au dus zilele în fum. ALECSANDRI, T. I 382. DLRLC
    • 1.1. Perdea de fum = strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. NODEX
    • 1.2. figurat Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele vulturului. POPESCU, B. III 51. DLRLC
  • 2. figurat Dungă subțire. DLRLC
    • format_quote Mai în fund, în bordeiul de pămînt, o ferestruie cît pumnul, înroșită de focul răsăritului, strecura un fum de lumină peste cuptorul mare de cărămidă. SADOVEANU, O. V 254. DLRLC
  • 3. Cantitate de fum pe care fumătorul o trage dintr-odată din țigară sau din pipă. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Bine, bine, răspunse gospodarul, trăgînd fum după fum din țigara-i groasă. SADOVEANU, B. 255. DLRLC
  • 4. învechit Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era socotit sat mare, avînd ca la o sută douăzeci – o sută cincizeci de fumuri. CAMIL PETRESCU, O. I 15. DLRLC
  • 5. figurat (la) plural Pretenții nejustificate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Știți ce fumuri avea fata atuncea. PREDA, Î. 114. DLRLC
    • format_quote Pîcîleala lui Ștefanache îmi cam scăzuse fumurile mele de mare vînător. SADOVEANU, O. VII 340. DLRLC
    • format_quote În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi... Nimic din fumurile și strîmbăturile feciorilor de bani gata. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. DLRLC
    • format_quote Îi intrase fumurile în cap că ar fi ceva de dînsul. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
  • 6. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

negru-de-fumsubstantiv neutru

  • 1. Pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre. DEX '09 DLRLC
    sinonime: chinoroz

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic