frântură sf [At: CORESI, PS. 397 / V: ~âmt- / Pl: ~ri / E: ml *franctura (= fractura) sau frânt¹ + -ură] 1 (Pop; rar) Frângere (1). 2 (Pop; rar) Spărtură. 3 (Mpp) Fractură (1). 4 (Mpp) Infirmitate. 5 (Mpp; spc) Blenoragie. 6 (Îs) ~ de limbă Vorbire confuză. 7 (Pex; îas) Frază neclară, alcătuită din cuvinte greu de pronunțat Cf frământare (7). 8-10 (Mat; înv) Fracțiune (6-8). 11 Fracțiune (1). 12 (Lpl; art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 13 (Ccr) Ceea ce se obține frângând sau rupând ceva. 14 (Ccr) Bucată desprinsă din ceva. 15 (Ccr) Bucată rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. 16 (Înv) Dislocare de pământ. 17 (Înv) Văgăună. 18 (Înv) Prăpastie.

FRÂNTURĂ ~i f. 1) Parte desprinsă în urma frângerii unui obiect. ◊ ~ de limbă a) vorbire confuză, greu de înțeles; b) enunț conținând cuvinte greu de rostit. 2) Bucată dintr-un întreg; fragment. ~ de cântec. 3) pop. Fractură a unui os. /<lat. franctura

frântură f. rezultatul frângerii: 1. bucată ruptă; 2. frântură de limbă, joc de cuvinte (v. frământări). [Lat. FRACTURA].

frâmtură sf vz frântură

FRÎNTURĂ, frînturi, s. f. 1. Ceea ce se obține frîngînd sau rupînd ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. Iuga cutează să se ofere a cumpăra frînturile moșiei. REBREANU, R. I 142. Sima a luat frîntura de pîine rece, a rupt-o în bucățele mărunte. SANDU-ALDEA, U. P. 18. Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate. IOSIF, P. 26. Dar pe ce, frate, mergea? Pe chite de floricele, Și pe frînturi de inele Și pe boabe de mărgele. PĂSCULESCU, L. P. 266. ◊ Fig. Noaptea părea o frîntură de basm. MIHALE, O. 356. ♦ Porțiune dintr-un întreg. V. fragment. În fund, departe, sub lună, licărea o frîntură de pîrău. SADOVEANU, O. VI 189. ◊ Fig. O frîntură de zîmbet, ascunsă și fugară, flutură pe buzele și-n privirile călărețului. MIHALE, O. 154. Am închinat iubirii trecătoare Frînturi de suflet și scîntei de rime. CAZIMIR, L. U. 98. 2. Fragment dintr-o vorbire, dintr-o povestire, dintr-un cîntec. Strigătul umplu satul, frînturi din el se desprindeau ca limbile de foc dintr-o bobotaie uriașă. DAN, U. 125. Deodată, prin căldură și prin adînca tăcere a taberei, răzbătu în apropiere, la o cotitură, un strigăt, apoi o frîntură de cîntec răgușit. SADOVEANU, O. I 163. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigături. REBREANU, R. I 128. ◊ Expr. Frîntură de limbă = fel de a vorbi încîlcit; p. ext. frază încîlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli, nu s-a mai dat a vedea. CREANGĂ, A. 84. 3. (Popular) Fractură. Găinile sufăr de multe ori de diferite frînturi de oase. ȘEZ. III 203. 4. (Rar) Spărtură. Fără de a socoti lacuna lăsată de o frîntură a vasului, numărul figurelor nu este mai puțin de vreo cincizeci. ODOBESCU, S. II 188.

frământări (de limbă) f. pl. sau frânturi de limbă, fraze compuse din vorbe grele de rostit ce se spun pe la șezători (Ex: capra calcă ’n piatră, piatra crapă ’n patru; crape capu caprei ’n patru, cum crapă piatra ’n patru); aceste fraze trebue să fie zise iute și de multe ori.

frîmtúră, V. frîntură.

frîntúră f., pl. ĭ. Lucru frînt, fractură, fracțiune, bucată: frînturĭ de oase. Locu unde s’a frînt un lucru: cenușiŭ ca frîntura feruluĭ ( fr. gris fer). – Vechĭ și frîmtură.

frântură s. f., g.-d. art. frânturii; pl. frânturi

frântură s. f., g.-d. art. frânturii; pl. frânturi

frântură s. f., g.-d. art. frânturii; pl. frânturi

FRÂNTURĂ s. v. blenoragie, fractură, gaură, gonoree, ruptură, spărtură.

FRÂNTURĂ s. 1. v. bucată. 2. v. fragment.

FRÎNTURĂ s. 1. bucată, crîmpei, fracțiune, fragment, parte, porțiune, secțiune, tranșă, (pop.) dărab, partal, (înv. și reg.) părtenie, (reg.) jarchină, ștuc. (O ~ dintr-un tot.) 2. crîmpei, fragment, parte, (reg.) crîmpot. (A ascultat o ~ din discuția lor.)

frîntură s. v. BLENORAGIE. FRACTURĂ. GAURĂ. GONOREE. RUPTURĂ. SPĂRTURĂ.