frângere sf [At: PSALT. SCH. 352 / Pl: ~ri / E: frânge] 1 Rupere (în două) a unui obiect prin lovire. îndoire sau apăsare puternică. 2 (Pex) Sfărâmare. 3 (Fig) Cădere. 4-5 (Med) Fracturare a unui os sau a unui membru al corpului. 6 (Obiectul acțiunii e inima, sunetul) întristare puternică. 7 (Obiectul acțiunii e inima, sufletul) înduioșare până la lacrimi. 8 (Ccr) Sfărâmătură. 9 Întrerupere. 10 (Pop) Desfacere a unei logodne. 11 (Înv) încălcare a unui ordin, a unei hotărâri etc. 12 Aplecare a corpului (din mijloc). 13 Lovire de mal, de stânci etc. a unei mase de apă, a valurilor. 14 (Poetic) Răsfrângere. 15 (Mil; înv) Înfrângere. 16 (Fig) Anihilare.

FRÎNGERE, frîngeri, s. f. Acțiunea de a (se) frînge; rupere (mai ales în două părți) prin lovire sau apăsare puternică.

frângere s. f., g.-d. art. frângerii; pl. frângeri

frângere s. f., g.-d. art. frângerii; pl. frângeri

frângere s. f., g.-d. art. frângerii; pl. frângeri

FRÂNGERE s. 1. rupere. (~ unei crengi.) 2. v. fracturare.

FRÎNGERE s. 1. rupere. (~ unei crengi.) 2. (MED.) fracturare, rupere. (~ piciorului.)

frângere, frângeri s. f. Acțiunea de a (se) frânge; rupere prin îndoire sau apăsare puternică; frântură. ◊ Frângerea pâinii = termen folosit în Noul Testament pentru masa frățească sau de obște, așa-numita agapă, care urma după ce se lua sfânta împărtășanie; euharistie, împărtășire; p. ext. liturghie. – Din frânge.