frânare sf [At: LTR / Pl: ~nări / E: frâna] 1-2 Operațiune de încetinire sau de oprire a unui corp în mișcare Si: frânat¹ (1-2), (rar) frânaj (1-2). 3-4 (Spc) Încetinire sau oprire a unui vehicul cu ajutorul frânei (2) Si: frânat¹ (3-4), (rar) frânaj (3-4). 5 (Fig) Împiedicare a dezvoltării, a cursului sau a manifestării unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 (Fig) Temperare. 7 (Fzl) Inhibiție.

FRÂNARE s.f. 1. Acțiunea de a frîna; frînaj. 2. Inhibiție. [< frîna]

frâna [At: LTR / Pzi: ~nez / E: fr freiner după frână, înfrâna] 1-2 vt(a) A încetini sau a opri mișcarea unui corp. 3-4 vt(a) (Spc) A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei (2). 5 vt (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 vt (Fig) A tempera. 7 vi (D. un vehicul) A încetini. 8 vi (D. un vehicul) A se opri.

frânar sm [At: CARAGIALE, M. 142 / Pl: ~i / E: frână + -ar] Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână.

*FRÎNAR sm. Slujbașul de la vagonul din coada unui tren care strînge frîna: ori-ce tren trebue să aibă la coadă un ~ de siguranță CAR..

FRÎNA, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina. ◊ Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.

FRÎNAR, frînari, s. m. Muncitor la căile ferate, însărcinat cu manevrarea frînei. Un frînar, negru de cărbune, cu un felinar mic aprins... trecu prin vagon. DUMITRIU, B. F. 8. Afară se auzi o locomotivă manevrînd, fluierul frînarilor, ciocnirea tampoanelor. C. PETRESCU, A. 454.

FRÎNARE, frînări, s. f. Acțiunea de a frîna. 1. Oprire sau încetinire a vitezei unui vehicul în mișcare. Frînare automată a trenurilor. 2. Fig. Oprire pe loc a dezvoltării unui proces, a unui sentiment etc. 3. Inhibiție. În timpul stingerii reflexului condițional, în regiunea corespunzătoare a scoarței, în locul stării de excitație ia naștere starea de frînare (inhibiție). ANATOMIA 207.

FRÂNA vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frînei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].

FRÂNA vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)

A FRÂNA ~ez 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mișcare) A-și încetini sau a-și opri mersul. /<fr. freiner

FRÂNAR ~i m. Feroviar specializat în manevrarea frânelor. /frână + suf. ~ar

frânar m. cel însărcinat cu manevrarea frânelor la trenurile căilor ferate.

frînár m. Om însărcinat cu strîngerea frînelor vagoanelor la căile ferate.

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

frânare s. f., g.-d. art. frânării; pl. frânări

frâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 frânează; conj. prez. 1 sg. să frânez, 3 să frâneze

frânar s. m., pl. frânari

frâna (a ~) vb., ind. prez. 3 frânează

frânar s. m., pl. frânari

frâna vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frânează

frânar s. m., pl. frânari

PLASĂ DE FRÂNARE împletitură de mari dimensiuni, compusă din sandouri (v.), destinată opririi rapide a avionului din rulajul la aterizare în cazul în care frânele acestuia s-au defectat sau când contactul cu pista a fost greșit, dincolo de mijlocul acesteia, liziera aerodromului putând fi depășită. Ridicarea plasei este rapidă și se face la comanda conducătorului de zbor. Există plase de frânare înalte (care cuprind tot avionul) și joase (care agață doar trenul de aterizare).

Pulică Frânaru’ (de la coada trenului) expr. 1. v. pulică (1). 2. persoană situată pe treapta cea mai de jos a ierarhiei dintr-un grup / dintr-o comunitate, individ neînsemnat.

FRÂNARE s. oprire. (~ unui vehicul.)

FRÂNA vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.

FRÂNA vb. a opri. (A ~ mașina.)

frîna vb. v. ÎMPIEDICA. ÎNFRÎNA. OPRI. STĂVILI.

FRÎNA vb. a opri. (A ~ mașina.)

FRÎNARE s. oprire. (~ unui vehicul.)