FORTUNA n. pr. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.

fortuna sfs [At: DEX / E: lat fortuna] 1 Soartă. 2 Șansă.

furtuna vi [At: BĂLCESCU, M. V. 507 / Pzi: ~nez / E: furtună] (Nob) 1 (Înv) A bombarda, împroșcând cu foc de artilerie. 2 (Poetic) A porni cu avânt, ca o furtună.

FORTUNA s. f. (Livr.) Soartă, destin; noroc, șansă. – Cuv. lat.

FORTUNA s.f. (Mit.) Soartă; noroc; zeița sorții. [< lat. fortuna].

FORTUNA s. f. (mit.) soartă, destin; noroc. (< lat. fortuna)

FORTUNA f. livr. 1) (în concepțiile mistice) Forță supranaturală care se crede că ar determina dinainte desfășurarea evenimentelor; soartă; ursită; destin; fatalitate. 2) fig. Concurs de împrejurări favorabile; noroc; șansă. /Cuv. lat.

Fortuna f. Mit. zeița noroacelor, divinitate oarbă care împarte după plac bunurile și relele.

Fortuna (zeița norocului la romani) (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortunei

Fortuna (livr.) s. propriu f., g.-d. Fortunei

Fortuna s. pr. f., g.-d. art. Fortunei

Fortuna, străveche divinitate romană, care cîrmuia soarta oamenilor. Era identificată cu Tyche, din mitologia greacă. Zeița Fortuna era reprezentată ținînd în mînă Cornul Abundenței, ca dătătoare de belșug, cu o cîrmă, fiind cea care „cîrmuia” destinele lumii, și cu ochii legați, întruchipînd soarta oarbă. Ea le împărțea oamenilor, după bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogăția sau sărăcia, binele sau răul.

Tyche, zeița și personificarea „Sorții”, identificată cu Fortuna din mitologia romană. Ea le împărțea oamenilor, după bunul său plac, binele sau răul, fericirea sau nenorocirile.

Fortuna, zeiță a sorții schimbătoare în mitologia romană, reprezentată cu cornul abundenței, cu o cârmă de corabie și, cel mai adesea, legată la ochi, întrucât împărțea darurile sale la întâmplare; la greci îi corespundea Tyche.

FORTUNA (în mitologia romană) Zeița sorții schimbătoare. Reprezentată ținând cornul abundenței (ca dătătoare de belșug), cu o cârmă de corabie (întrucât ea „cârmuiește” destinul oamenilor) și, cel mai adesea, legată la ochi (deoarece împarte darurile sale la întâmplare). În cultul popular roman era implicit și zeița norocului. La greci, Tyche. ♦ S. f. (Livr.) Soartă, destin.

FURTUNA (FORTUNA), lac în Delta Dunării, situat în NE ostrovului Maliuc, în apropiere de brațul Sulina, de care este legat prin mai multe gârle; 906,25 ha. Ad. max.: 2 m. Pescuit.

Cephalotaxus fortunei Hook. Specie cu frunze liniar-lanceolate.

Euonymus fortunei Hand. – Mazz. (syn. E. radicans var. acutus Rehd.). Specie cu ramuri subțiri, tîrîtoare sau agățătoare, ce se înrădăcinează ușor. Frunze mici, argintii, persistente, are și varietăți cu frunze pestrițe. Formează covoare frumoase, verzi, la umbră înlocuind gazonul; plantat lîngă ziduri, se cațără pe ele. Se plantează vara, direct în cîmp, la umbră.

Fontanesia fortunei Carr. Specie originară din China. Înflorește primăvara-vara. Flori mici, verzui-deschis. Frunze lanceolate (cca 9 cm lungime), vîrf lung, ascuțit, nedentate, verzi-proaspăt-lucios pe partea superioară. Ramuri subțiri, puțin muchiate. Tulpină, cca 2,8 m înălțime. Fruct oval.

Keteleeria fortunei Carr. Specie cu frunze, aciculare, rigide, cu nervuri longitudinale. Conuri groase, ovate. Arbore cu ramuri pîsloase.

Mahonia fortunei (Lindl.) Fedde. Specie cu flori galbene, în racem. Frunze compuse din 13 foliole îngust-oblonge, pe margini spinos-dentate, ondulate. Plantă înaltă pînă la 1,25 m. Fruct albastru-negru, brumat.

Spathoglottis fortunei Lindl. Specie care înflorește la mijlocul iernii. Flori cu diametrul pînă la 4 cm, aurii, cu petale eliptice, label trilobat, lobii laterali cu dungi și puncte roșii, lobul central cuneiform cu 2 lamele cărnoase la bază. Bizoni bulbos, din care pornesc frunzele și pedunculul zvelt purtînd o inflorescență cu pînă la 9 flori.