16 definiții pentru forfotă forfot


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: fórfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: fórfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).

forfotă [At: CARAGIALE, M. 127 / V: forfot sn, folfota, fălfota, fâlfota av / E: drr forfoti] 1 sfs Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo Si: forfoteală, foială (1). 2 av (Îe) A umbla ~ta A umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo Si: a forfoti (1).

FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație2. O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: fórfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.

FÓRFOTĂ f. v. A FORFOTI.A umbla ~a a umbla grăbit de colo până colo. [G.-D. forfotei] /v. a forfoti

FÓRFOT s. n. v. forfotă.

forfoti vi [At: VLAHUȚĂ, N. 10 / V: ~oli / Pzi: ~tesc / E: fo] 1 (D. oameni) A umbla de colo până colo, grăbit, preocupat. 2 (D. o mulțime în dezordine) A se mișca (haotic) încoace și încolo Si: a foi1 (4), a furnica (1), a mișuna, a roi, (pop) a forfăi (1), a viermui. 3 (Reg; d. albine; îf forfoli) A roi. 4 A fierbe cu zgomot înăbușit. 5 A clocoti încet, potolit. 6 (D. oameni) A se bălăci în murdărie. 7 (Fam) A flecări. 8 (Fam) A bârfi. 9 A vorbi necuviincios.

forfota adv. de colo până colo. [Abstras din forfotì].

fórfot n., pl. e (imit. d. for-for, huĭetu mișcăriĭ în coace și’n colo, rudă cu bg. vŭrvot, forfot. Cp. și cu harhat și horhăĭ). Clocotirea unuĭ lichid gros. Fig. Mișcare de oamenĭ în coace și’n colo.

fórfota adv. (imit., ca și forfot). A umbla forfota, a umbla de colo colo. V. lobodă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei

fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FÓRFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vânzoală, (fam.) fâțâială, fâțâire, fâțâit, vânzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)

FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

FORFOTĂ. Subst. Forfotă, forfoteală, foială, foire, du-te-vino, trepădare (pop.), trepădat (pop.), furnicare, mișuială (rar), mișunare (rar), mișună (rar), mișuneală (rar), colcăială, roi, roire, roit, viermuială, viermuit. Adj. Forfotitor; roinic (rar), trepădător (pop.). Vb. A forfoti, a umbla forfota, a umbla încoace și încolo, a umbla de colo pînă colo, a trepăda (pop.), a forfăi (pop.), a foi, a fojgăi (reg.), a furnica, a mișui (rar), a mișuna, a colcăi, a roi, a viermui. V. animație, dezordine, mișcare, mulțime.

Intrare: forfotă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • forfotă
  • forfota
plural
genitiv-dativ singular
  • forfote
  • forfotei
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • forfot
  • forfotul
  • forfotu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • forfot
  • forfotului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

forfotă forfot

  • 1. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: foială forfoteală 2 exemple
    exemple
    • O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275.
      surse: DLRLC
    • În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie (și) adverbial A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: forfoti 3 exemple
      exemple
      • Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242.
        surse: DLRLC
      • Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78.
        surse: DLRLC
      • Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163.
        surse: DLRLC

etimologie: