9 definiții pentru fluierătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fluierătu sf [At: PANN, S. 1, 4/8 / P: flu-ie~ / Pl: ~ri / E: fluier + -ătură] 1 Sunet pe care îl emite cineva cântând din fluier (1). 2 Sunet pe care îl emite cineva suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură Si: fluier (5). 3 (Lpl) Fluierături (2) ale publicului în semn de aprobare sau dezaprobare la spectacole, competiții sportive etc. 4 Șuierătură. 5 Suflare puternică (și zgomotoasă) a vântului.

FLUIERĂTÚRĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15.

fluĭerătúră f., pl. ĭ. Vest. Șuĭerătură.

șuierătu sf [At: BIBLIA (1688), 1762/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat1 (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat1 (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat1 (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat1 (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat1 (11) (rar) șuierare (11).

șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s’a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri

fluierătúră s. f., g.-d. art. fluierătúrii; pl. fluierătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FLUIERĂTÚRĂ s. 1. fluier, fluierat, șuier, șuierat, șuierătură. (Se aude o ~ prelungă.) 2. (rar) signal, (pop.) țignal. (~ unui vardist.)

FLUIERĂTU s. 1. fluier, fluierat, șuier, șuierat, șuierătură. (Se aude o ~.) 2. (rar) signal, (pop.) țignal. (~ unui vardist.)

Intrare: fluierătură
fluierătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fluierătu
  • fluierătura
plural
  • fluierături
  • fluierăturile
genitiv-dativ singular
  • fluierături
  • fluierăturii
plural
  • fluierături
  • fluierăturilor
vocativ singular
plural

fluierătură

  • 1. Sunet scos din fluier sau fluierând din gură.
    exemple
    • (Despre cântecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Suflare puternică a vântului.
      exemple
      • Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15.
        surse: DLRLC

etimologie: