FLUIERĂTURĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15.