fleac² sn vz flec

fleac¹ sn [At: CALENDARIU (1844) 59/12-13 / Pl: ~uri / E: ns cf flec] 1 Lucru de mică importanță Si: bagatelă. 2 Om de nimic Si: nulitate, secătură. 3 (Adesea după negații) Glumă. 4 (Mpl) Palavre. 5 (Mpl) Mofturi. 6 (Mpl) Nerozii. 7 (Mpl) Minciuni. 8 (Reg; mpl) Intestine.

FLEAC¹, FLEC (pl. -curi) sn. Peticel de piele cu care se cîrpesc ghetele, mai ales la tocuri sau la talpă: i se scîlcie tocurile? le bate singur cîteva fleacuri DLVR. [germ. Fleck].

FLEAC² (pl. -curi) sn. 1 Lucru mărunt, lucru de nimic, de puțină importanță: acelea ce lor li se păreau a fi slove era un ~ și nu însemna nimic ISP. ¶ 2 Om de nimic, secătură: un ușurel de minte d’ăi mari, cum adică am zice noi, un ~ de om ISP.; Un fleac ș’om de nimic el rămîne BD. -DEL.; e om, nu e ~ VOR. ¶ 3 pl. Vorbe goale, nimicuri, nerozii [fleac¹?].

FLEAC¹ s. n. v. flec.

FLEAC², fleacuri, s. n. 1. Lucru de mică importanță, de nimic; bagatelă. N-avea... răbdarea să-și piardă vremea cu astfel de fleacuri. ANGHEL-IOSIF, C. L. 108. Dacă pentru părinții preocupați prea mult cu strîngerea de averi, literatura e un fleac... pentru fii însă... e, dacă nu un însemnat factor al progresului, cel puțin o petrecere mai aleasă. GHEREA, ST. CR. III 40. Ce grozăvii zici c-ai mai visat? Or fi iar niscaiva fleacuri. ALECSANDRI, T. I 62. ♦ (Determinat adesea prin «de om») Om de nimic, secătură. Epimeteu era un flușturatic și un ușurel de minte d-ăi mari, cum adică am zice noi un fleac de om sau o lichea. ISPIRESCU, U. 90. 2. (La pl.) Vorbe de clacă; nimicuri, palavre. Neculai Dascălu nu s-a mai gîndit mult la aceste vorbe și fleacuri muierești. SADOVEANU, P. S. 96. Fugi de fleacuri și de vorbe nebune. PANN, P. V. I 142.

FLEAC ~uri n. 1) Lucru sau fapt lipsit de importanță; nimic; mărunțiș; bagatelă. 2) la pl. Vorbe lipsite de importanță; vorbe goale; baliverne; palavre; brașoave. /<germ. Fleck

fleac n. 1. lucru de nimic; 2. pl. prostii, nerozii. (Termen înrudit cu lat. FLACCUS, prezintă o sumă de amplificări ca: fleică, fleancă, fleoancă, fleașcă, cu acelaș sens fundamental de ceva molatec].

fleac (ea dift.) n., pl. urĭ (rudă cu rut. flĕak, lucru moale. Cp. și cu vgr. phlýax, farsă, și lat. flaccus, cu urechĭ blegĭ. V. și bleg, fleașcă). Lucru ușor saŭ de nimic: această greutate e un fleac pentru el. Fig. Om de nimic, om neserios. Pl. Prostiĭ, stupiditățĭ: fleacuri!

flec sn [At: DELAVRANCEA, H. T. 12 / V: ~eac / Pl: ~uri / E: ger Fleck] Bucată dintr-un material special aplicată pe tocul sau talpa încălțămintei.

AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) = Vulturul nu prinde muște. Un om ales nu se poate îndeletnici cu toate fleacurile.

FLEC (pl. -curi) sn. 1 👉 FLEAC¹ ¶ 2 – FLEAȘCĂ 2.

❍FLECE sf. și pl. Trans. BUD. = FLEC 2.

FLECULEȚ (pl. -ețe) sn. dim. FLEAC²: trebue să-i repete iar toate ~ele spuse ieri BR. -VN..

FLECUȘTEȚ (pl. -ețe) sn. dim. FLEAC²: ~e de-aceste nu se potrivesc cu rînduiala bisericii CRG..

FLEC, flecuri, s. n. Petic aplicat pe talpa încălțămintei. Am dus bocancii să le pună flecuri. – Variantă: fleac (DELAVRANCEA, H. T. 12) s. n.

FLEC ~uri n. Bucată de piele sau de cauciuc care se aplică pe tocul încălțămintei. /<germ. Fleck

flec n. petec la tocul încălțămintelor. [Nemț. FLECK].

fleac s. n., pl. fleacuri

fleac s. n., pl. fleacuri

fleac s. n., pl. fleacuri

flec s. n., pl. flecuri

flec s. n., pl. flecuri

flec s. n., pl. flecuri

flec (flecuri), s. n. – Petic, bucată de piele pentru a repara încălțămintea. Germ. Fleck. Delavrancea îl confundă o dată cu fleac, ceea ce l-a deteminat pe autorul DAR să considere cele două cuvinte identice.

FLEAC acaret, căcat, căcățel, flintic, goangă, lucernă, mare brânză, multe și mărunte, nimica toată, plătică, sacs.

fleac, fleacuri s. n. (er.) spațiul dintre anus și vulvă la femei.

a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece

FLEAC s. 1. bagatelă, nimic, (fam.) moft, (fig.) jucărie. (E un ~ să fac asta.) 2. v. mărunțiș. 3. v. palavră.

FLEAC s. 1. bagatelă, nimic, (fam.) moft, (fig.) jucărie. (E un ~ să fac asta.) 2. bagatelă, chițibuș, mărunțiș, nimic, prostie, (înv.) blagomanie, (fam.) moft. (Nu te lega de ~uri.) 3. (mai ales la pl.) nimic, palavră, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tîndale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~uri.)

FLEC s. (Mold.) suiuz. (~ pus la tocul încălțămintei.)

FLEC s. (Mold.) suiuz. (~ pus la tocul încălțămintei.)

Difficiles nugae (lat. „Nimicuri dificile”, în sensul de: fleacuri pretențioase) – astfel denumește Marțial versurile sucite și enigmatice pe care le scriau unii poeți ca Sotades și Palaemon, azi complet uitați. Expresia se găsește în cartea a doua, epigrama 86, adresată lui Classicus și determină o concluzie, din păcate, încă uneori actuală pentru anumite elucubrații literare: „Cu astfel de șarade să pierd o-ntreagă zi? Să pun atîta trudă în niște nerozii? Ca Palaemon, poeme pentru cei proști nu scriu; Eu năzuiesc pe placul celor mai buni să fiu.” (traducerea: Tudor Măinescu) Prin extensiune, formula lui Marțial: difficiles nugae se aplică astăzi nu numai poemelor care o merită, ci oricăror bagatele cu pretenții de capodopere. LIT.