FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellate.

flagelat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: flagela] 1 Care a fost biciuit. 2 (Fig) Criticat cu asprime. 3 (Fig) Satirizat². 4 (Blg) Care are unul sau mai mulți flageli (5).

flagelat¹ sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fir flagellates] 1 (Lpl) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă. 2 Protozoar din clasa flagelatelor (1). 3 (Nob) Flagelare (1).

FLAGELÁT, flagelate, s. n. (La pl.) Clasă de protozoare, cu organizare relativ simplă, caracterizate prin prezența unuia sau mai multor flageli și, la unele specii, cu cromatofori cu clorofilă; (și la sg.) protozoar din această clasă. – Din fr. flagellates.

FLAGELÁT, -Ă I. adj. prevăzut cu flagel (II, 1). II. s. n. pl. clasă de protozoare microscopice unicelulare cu flageli. (< fr. flagellé/s/)

FLAGELÁT ~e n. 1) la pl. Clasă de protozoare inzestrate cu flageli. 2) Protozoar din această clasă. /<fr. flagellates

FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

flagela vt [At: DA ms / Pzi: ~lez / E: fr flageller, lat flagellare] 1 A bate tare cu biciul, cu vergelele etc. Si: a biciui. 2 (Fig) A critica cu asprime verbal sau în scris. 3 (Fig) A satiriza.

FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.

FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare (cu biciul, cu vergile etc.), a biciui. ♦ Fig. A biciui cu vorba sau cu scrisul.

FLAGELÁ vb. I. tr. A biciui (în public). ♦ A supune la bătăi, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorbă, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].

FLAGELÁTE s.n.pl. (Biol.) Clasă de organisme (animale sau vegetale) unicelulare caracterizată prin prezența flagelilor; (la sg. flagelat) organism din această clasă. [Cf. it. flagellati, fr. flagellés].

FLAGELÁ vb. tr. 1. a biciui (în public). 2. (fig.) a ataca prin vorbă, prin scris; a veșteji, a înfiera. (< fr. flageller, lat. flagellare)

A FLAGELÁ ~éz tranz. 1) A bate cu flagelul. 2) fig. A supune unei critici aspre; a biciui. /<fr. flageller

A SE FLAGELÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe tăioase (cu cineva). /<fr. flageller

flagelà v. 1. a lovi cu biciul sau nuiaua; 2. fig. a mustra aspru.

*flageléz v. tr. (lat. flagellare). Bicĭuĭesc. Fig. Mustru cu asprime.

flagelat (clasă de plante) s. n., pl. flagelate

flagelat s. n., pl. flagelate

flagelát s. n., pl. flageláte

flagela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. flagelez, 3 flagelează; conj. prez. 1 sg. să flagelez, 3 să flageleze

flagela (a ~) vb., ind. prez. 3 flagelează

flagelá vb., ind. prez. 1 sg. flageléz, 3 sg. și pl. flageleáză

FLAGELÁ vb. a (se) biciui.

FLAGELA vb. a (se) biciui.

FLAGELÁTE (< fr.) s. n. pl. Grup de organisme inferioare, unicelulare, pelagice, marine sau dulcicole, caracterizate prin prezența unuia sau a mai multor flageli cu ajutorul cărora se deplasează (Flagellata); se înmulțesc prin diviziune celulară, rar sexuat. Au apărut în Cambrian, iar în Jurasic au avut o largă răspândire, cu rol deosebit în formarea unor roci.