13 definiții pentru „fizionomie”   declinări

FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva și expresia pe care o creează; chip. Cercetează fizionomiile celor trei, bănuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 292. Are... fizionomia obișnuită, am zice clasică, a micului burghez din mahala. IBRĂILEANU, S. 43. ◊ Expr. Joc de fizionomie = figură mobilă, mobilitate a figurii. Marin are numai joc de fizionomie. CAMIL PETRESCU, T. II 26. ♦ Figură, personaj. Ochii mititei și seînteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit... făcea din d. B. o fizionomie neuitată. RUSSO, O. 48. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). La întîmplările mari se arată fizionomia popoarelor. RUSSO, O. 45. – Pronunțat: -zi-o-.

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fizionomíe (-zi-o-) s. f., art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

fizionomíe s. f. (sil. -zi-o-), art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloidă.) 3. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 4. v. față. 5. v. configurație.

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE s.f. 1. Expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. (Fig.) Structură, înfățișare caracteristică (a unei epoci, a unei colectivități de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natură, nomos – lege].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivități umane etc.). (< fr. physionomie)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIONOMÍE ~i f. 1) Totalitate a trăsăturilor specifice feței; chip; figură. 2) fig. (colectivități, epoci etc.) Înfățișare caracteristică distinctivă. [Art. fizionomia; G.-D. fizionomiei; Sil. -mi-e] /<fr. physionomie

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fizionomie f. 1. expresiune particulară a trăsurilor feței: fizionomie inteligentă; 2. fig. caracter distinctiv: fiecare popor are fizionomia sa.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*fiziognomíe și (ob.) -onomíe f. (fr. physionomie, d. vgr. physiognomía, din physignomonía, d. phýsis, natură, și gnómon, cunoscător). Aer, aspect, trăsăturĭ ale fețeĭ: fizionomie veselă. Expresiune, caracteru fețeĭ: acest om n´are fizionomie. Fig. Fie-care popor are fizionomia luĭ. – Vulg. figzonomie.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbáș, (înv.) schímă, vedére, (fam.) mútră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 3. față, figură, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 4. aspect, configurație, conformație, formă, înfățișare, profil, structură, (rar) făptúră. (~ terenului, a văii.)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FIZIO- „natură, cauze naturale, vital, fizic, fiziologic”. ◊ gr. physis „natură” > fr. physio-, germ. id., engl. id., it. fisio- > rom. fizio-.~crat (v. -crat), s. m. și f., adept al fiziocrației; ~crație (v. -crație), s. f., doctrină economică burgheză care susține că munca agricolă ar constitui unica sursă de bogăție; ~gen (v. -gen1), adj., (despre boli) care este determinat de leziuni fizice; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a activităților vitale; sin. fiziogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., fiziogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiu geografic al mișcărilor și variațiilor atmosferice, hidrologice etc., care au loc la suprafața pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fiziografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care studiază caracteristicile exterioare ale globului terestru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fiziologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază funcțiile organismului viu, animal sau vegetal; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a capacității fiziologice a unor funcții organice, în vederea aprecierii dezvoltării fizice; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea trăsăturilor feței care determină expresia ei particulară; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare fiziologică provocată de diverși factori fizici, chimici, mecanici, nutriționali, genetici etc.; ~patolog (v. pato-, v. -log), s. m. și f., specialist în fiziopatologie; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază fiziologia organismului în timpul unei boli. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul mecanismelor de producere a bolilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., ramură a terapeuticii generale care folosește agenți fizici naturali ca apa, aerul, lumina și băile.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink