fixativ, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr fixatif] 1 a (D. substanțe, soluții) Care fixează (6) Si: (rar) fixator (1). 2 sn Soluție incoloră de rășină cu eter, alcool sau benzină, cu care se acoperă desenele executate cu cărbune, creion sau pastel pentru a împiedica ștergerea. 3 sn (Fot) Fixator (2). 4 sn Soluție care contribuie la menținerea coafurii.

FIXATIV, fixative, s. n. Soluție incoloră de rășină în eter, alcool sau benzină, care servește la acoperirea prin stropire a desenelor executate cu cărbune, creion sau alte materiale sfărîmicioase, pentru a le feri de ștergere.

FIXATIV s.n. 1. Soluție cu care se fixează pe hîrtie desenele făcute în cărbune sau în creion, ferindu-le astfel de ștergere. 2. Soluție pentru păr care fixează forma coafurii. [< fr. fixatif].

FIXATIV, -Ă I. adj. (despre soluții) care fixează. II. s. n. 1. soluție cu care se fixează pe hârtie desenele în cărbune sau în creion, ferindu-le astfel de ștergere. 2. soluție pentru păr care fixează forma coafurii. (< fr. fixatif)

FIXATIV² ~ă ( ~i, ~e) Care are menirea de a fixa; care fixează. /<fr. fixatif

FIXATIV¹ ~e n. Substanță sau soluție menită să contribuie la fixarea, menținerea sau conservarea unor lucruri (materiale fotografice, vopsea, desene, coafuri etc.). /<fr. fixatif

lac-fixativ s. n. Soluție care, pulverizată pe păr, îl întărește ◊ „Se produc rujuri de buze, lac-fixativ pentru menținerea coafurii.” Sc. 24 II 63 p. 2 (din lac + fixativ)

fixativ¹ adj. m., pl. fixativi; f. fixativă, pl. fixative

fixativ² s. n., pl. fixative

fixativ¹ adj. m., pl. fixativi; f. fixativă, pl. fixative

fixativ² s. n., pl. fixative

fixativ adj. m., pl. fixativi; f. sg. fixativă, pl. fixative

fixativ s. n., pl. fixative

FIXATIV s. v. fixator.

FIXATIV s. (FOTO) fixator.