2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FISURÁRE, fisurări, s. f. Acțiunea de a (se) fisura și rezultatul ei. – V. fisura.

FISURÁRE, fisurări, s. f. Acțiunea de a (se) fisura și rezultatul ei. – V. fisura.

fisurare sf [At: DEX / Pl: ~rări / E: fisura] Apariție a unor fisuri (1) într-un corp solid, sub acțiunea a diverși factori Si: (rar) fisurat1.

FISURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) fisura și rezultatul ei; fisură. [< fisura].

FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a căpăta fisuri. – Din fr. fissurer.

FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a căpăta fisuri. – Din fr. fissurer.

fisura vtr [At: DEX / Pzi: ~rez / E: fr fissurer] 1-2 A (i se) produce fisuri.

FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. A produce fisuri. ♦ Refl. A căpăta fisuri.

FISURÁ vb. I. tr., refl. A produce sau a căpăta fisuri. [< fr. fissurer].

FISURÁ vb. tr., refl. a produce, a căpăta fisuri. (< fr. fissurer)

A SE FISURA pers. 3 se ~eáză intranz. (despre corpuri solide) A plesni, formând fisuri; a căpăta fisuri. /<fr. fissurer

A FISURÁ ~éz tranz. A face să se fisureze. /<fr. fissurer


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fisuráre s. f., g.-d. art. fisurắrii; pl. fisurắri

fisuráre s. f., g.-d. art. fisurării; pl. fisurări

fisurá (a ~) vb., ind. prez. 3 fisureáză

fisurá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. fisureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FISURARE s. ciobire, ciobit, ciocnire, crăpare, crăpat, fisurat, plesnire, plesnit, pocnire, spargere, spart. (~ a unui vas.)

FISURA vb. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a plesni, a pocni, a (se) sparge. (Vasul s-a ~ de-a lungul.)

Intrare: fisurare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fisurare
  • fisurarea
plural
  • fisurări
  • fisurările
genitiv-dativ singular
  • fisurări
  • fisurării
plural
  • fisurări
  • fisurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: fisura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fisura
  • fisurare
  • fisurat
  • fisuratu‑
  • fisurând
  • fisurându‑
singular plural
  • fisurea
  • fisurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fisurez
(să)
  • fisurez
  • fisuram
  • fisurai
  • fisurasem
a II-a (tu)
  • fisurezi
(să)
  • fisurezi
  • fisurai
  • fisurași
  • fisuraseși
a III-a (el, ea)
  • fisurea
(să)
  • fisureze
  • fisura
  • fisură
  • fisurase
plural I (noi)
  • fisurăm
(să)
  • fisurăm
  • fisuram
  • fisurarăm
  • fisuraserăm
  • fisurasem
a II-a (voi)
  • fisurați
(să)
  • fisurați
  • fisurați
  • fisurarăți
  • fisuraserăți
  • fisuraseți
a III-a (ei, ele)
  • fisurea
(să)
  • fisureze
  • fisurau
  • fisura
  • fisuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fisurare

  • 1. Acțiunea de a (se) fisura și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: spargere

etimologie:

  • vezi fisura
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

fisura

  • 1. A produce sau a căpăta fisuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: sparge

etimologie: