filogenie sf [At: LTR / V: (înv) ~oghe~ / E: fr phylogénie] 1 Procesul evoluției formelor organice ori a unui grup de animale sau de plante în cursul dezvoltării istorice a lumii vii Si: filogeneză. 2 Ramură a biologiei care studiază filogenia (1).

filoghenie sf vz filogenie

FILOGENIE s. f. (Biol.) Procesul evoluției formelor organice ori a unui grup de animale sau de plante, de cînd există viață pe pămînt. ♦ Ramură a biologiei care se ocupă cu stabilirea filiației speciilor unui grup de animale sau de plante și cu studierea dezvoltării lor în decursul vremii.

FILOGENIE s. f. Procesul evoluției formelor organice ori a unui grup de animale sau de plante, de când există viață pe pământ. ♦ Ramură a biologiei care cercetează evoluția generală a plantelor și a animalelor sau a anumitor organe ori funcții ale lor. – Fr. phylogénie (< gr.).

FILOGENIE s.f. Evoluția formelor organice ale unei specii ori ale unui grup de animale sau de plante; filogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază filiația speciilor și dezvoltarea lor în cursul vremii. [Gen. -iei. / < fr. phylogénie].

FILOGENIE s. f. 1. originea și evoluția organismelor animale și vegetale de-a lungul timpului; filogeneză. 2. ramură a biologiei care studiază filiația speciilor și dezvoltarea lor în cursul vremii. (< fr. phylogénie)

FILOGENIE f. v. FILOGENEZĂ. /<fr. phylogénie

*filogeníe f. (vgr. phýle, trib, și -genie, greșit pus îld. -gonie din cozmo-gonie). Șt. nat. Fazele pin care aŭ trecut predecesoriĭ uneĭ speciĭ într’un timp îndelungat. V. ontogenie.

filogenie s. f., art. filogenia, g.-d. filogenii, art. filogeniei

filogenie s. f., art. filogenia, g.-d. filogenii, art. filogeniei

filogenie s. f., art. filogenia, g.-d. filogenii, art. filogeniei

FILO-₁ „frunză, foaie, foliaceu, foliar”. ◊ gr. phyllon „frunză” > fr. phyllo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiul biologic al frunzei; ~blast (v. -blast), s. n., expansiune foliacee a talului lichenilor; ~bolie (v. -bolie), s. f., cădere a frunzelor; ~carp (v. -carp), adj., care are fruct foliaceu; ~cer (v. -cer₁), adj., (despre insecte) care are antene foliacee; ~ceras (v. -ceras), s. m., amonit din jurasic și cretacic, cu cochilie involută și cu ornamentație în formă de frunze terminale; ~cladiu (v. -cladiu), s. n., (la cactuși și licheni) ramură lățită cu forma și funcțiile frunzelor; ~colie (v. -colie₃), s. f., producere teratologică de foliole pe lamina frunzelor; ~fag (v. -fag), adj., (despre insecte) care roade frunzele vegetalelor; ~for (v. -for), adj., 1. Care poartă frunze. 2. Care produce frunze; ~gen (v. -gen₁), adj., care crește pe frunze; ~genetic (v. -genetic), adj., care produce frunze; ~gonie (v. -gonie), s. f., teorie a formării frunzelor; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., În formă de frunze. 2. s. m., Parte terminală a talului superior organizat, asemănător frunzelor de la plantele superioare; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare anormală a frunzelor; ~morfie (v. -morfie), s. f., metamorfoză a organelor florale în frunze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a frunzelor potrivit fiecărui anotimp; ~necroză (v. -necroză), s. f., proces de mortificare a frunzelor; ~nom (v. -nom₃), s. n., galerie săpată în parenchimul frunzelor de larvele unor insecte; sin. filonomiu; ~nomiu (v. -nomiu), s. n., filonom*; ~pode (v. -pod), adj., s. n. pl., (crustacee branhipode) cu picioare foliacee; ~podiu (v. -podiu), s. n., 1. Suport al frunzelor. 2. Bază a pețiolului. 3. Bază vaginantă a frunzelor; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., cădere timpurie a frunzelor; ~sferă (v. -sferă), s. f., totalitate a substanțelor exsudate la suprafața frunzelor și a altor organe aeriene ale plantelor superioare; ~sperme (v. -sperm), adj., s. f. pl., (plante) la care semințele se formează pe frunze; ~spore (v. -spor), adj., s. f. pl., (ferigi) la care sporofitele sînt asemănătoare cu frunzele; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a frunzelor pe tulpină și ramuri; ~tip (v. -tip), s. n., tip de frunză; ~xeră (v. -xeră), s. f., 1. Insectă dăunătoare din ordinul homopterelor, care distruge frunzele și rădăcinile viței de vie. 2. Boală produsă viței de vie de această insectă.

FILO-₂ „neam, specie, rasă”. ◊ gr. phylon „rasă, trib, rudă” > fr. phylo-, germ. id., engl. id., it. filo- > rom. filo-. □ ~cenogeneză (v. ceno-₁, v. -geneză), s. f., dezvoltare istorică a tipurilor de vegetație; ~embriogeneză (v. embrio-, v. -geneză), s. f., evoluție datorată modificării cursului dezvoltării embrionare; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre un sistem de clasificare) care urmărește aplicarea procesului de filogenie; ~geneză (v. -geneză), s. f., filogenie* (1); ~genie (v. -genie₁), s. f., 1. Proces de evoluție a formelor organice ale unei specii ori ale unui grup de plante sau de animale în cursul dezvoltării istorice a lumii vii; sin. filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează filiația speciilor și dezvoltarea lor de-a lungul timpului; ~gerontic (v. -gerontic), adj., (despre un organism) aflat în faza de îmbătrînire a evoluției sale.

FILOGENIE s. (BIOL.) filogeneză. (~ unor organisme.)

FILOGENIE s. (BIOL.) filogeneză. (~ unor organisme.)