ferferiță sf vz ferfeniță

FERFERIȚĂ s. f. v. ferfeniță.

ferfeliță sf vz ferfeniță

ferfeniță [At: MAG. IST. IV, 341/31 / V: (reg) ~eliță, ~eriță / Pl: ~țe / E: ns cf ucr ферфеля] (Pfm) 1 sf Zdreanță. 2 sf (Îlv) A (se) face sau a (se) rupe ~ A (se) rupe complet Si: a (se) distruge, a (se) ferfeniți. 3 av (Numai) în zdrențe. 4 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se desprinde de pe o rană. 5 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se formează deasupra icrelor. 6 sf (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).

❍FERFELIȚĂ 👉 FERFENIȚĂ.

FERFENIȚĂ, FERFELIȚĂ, FERFERIȚĂ (pl. -țe) sf. Sdreanță: îmbrăcat în odăjdii rupte ferfeniță VLAH.; își rupea ciubotele ferfeniță jucînd împreună cu noi CRG.; umblă pînă toate ferferiță i se făcură opincile RET..

FERFELIȚĂ s. f. v. ferfeniță.

FERFENIȚĂ s. f. (De obicei în expr.) A face (sau a rupe) ferfeniță = a rupe tare, a distruge, a face praf. Ferfeniță ai făcut toate înfloriturile și mărgeluțele. REBREANU, I. 45. Ba și el, uneori, sărindu-și din minți, își rupea ciubotele ferfeniță, jucînd împreună cu noi. CREANGĂ, A. 82. ♦ (Adjectival) Rupt, zdrențuit. Și urechile, ferfeniță pe margini, parcă i le crestase cineva cu foarfeca. STANCU, D. 7. Am o găină pestriță Și la coadă ferfeniță (Mătura). GOROVEI, C. 222. – Variante: ferfeliță (GALACTION, O. I 310), ferferiță (RETEGANUL, P. III 41) s. f.

FERFENIȚĂ f.: A (se) face sau a (se) rupe ~a (se) rupe în multe bucăți. /cf. ucr. ferféliqă

ferfeniță f. Mold. sdreanță. [Poate în legătură cu ferfăn].

férfeniță f., pl. e (rut. ferféla, -élicĕa, viscol, zăpadă spulberată). Fam. Lucru foarte rupt, sfîșiat: haĭna, cartea s’a făcut ferfeniță. A face pe cineva ferfeniță, a-l bate răŭ. – Și férfeliță și férferiță. V. jarchină.

+ferfeniță (pop., fam.) adv. (făcut ~)

!ferfeniță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ferfeniței; pl. ferfenițe

!ferfeniță (pop., fam.) s. f.

ferfeniță s. f., pl. ferfenițe

ferfeniță, -țe.