feleștiuc sn vz feleștioc

feleștioc sn [At: CREANGĂ, GL. / V: ~iuc, (2) ~toc / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Pămătuf făcut dintr-un băț scurt, cu câlți sau o cârpă la un capăt Si: feleșteu (1). 2 Mănunchi de busuioc cu care se aghezmuiește. 3 Fitil pentru opaiț făcut dintr-o bucată de cârpă.

feleștoc sn vz feleștioc

❍FELEȘTIOC (pl. -ocuri), FELEȘTIUC (pl. -ucuri), ‼ FELEȘTEUC sn. Mold. 1 Pămătuf făcut dintr’un băț scurt cu o despicătură la un capăt în care se vîră o cîrpă sau cîlți; servește la uns osia căruței cu păcură sau ciubotele cu răbueală (🖼 2063): de inima căruței atîrnau păcornița cu ~ul și posteuca CRG. ¶ 2 Fitil pentru opaiț, făcut dintro bucată de petecă.

FELEȘTIOC, feleștiocuri, s. n. (Regional) Pămătuf cu care se unge osia căruței cu păcură sau bocancii cu unsoare. Mă lua frumușel de bărbie cu mîna stîngă, iar cu cea dreaptă muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. id. P. 106. – Pronunțat: -tioc.

FELEȘTIOC ~uri n. Băț scurt, prevăzut cu un mănunchi de câlți sau de cârpe, prins la un capăt, folosit la uns osia căruței. /Orig. nec.

feleștioc n. Mold. 1. fitil pentru opaiț; 2. bețișor cu o cârpă la un capăt cu care țăranul unge osia carului; muia feleștiocul în strachina cu dohot CR. [Pare un compromis între felezău și sfeștoc].

feleștioc (reg.) (desp. -tioc) s. n., pl. feleștiocuri

feleștioc (reg.) (-tioc) s. n., pl. feleștiocuri

feleștioc s. n., pl. feleștiocuri

feleștioc

feleștioc, feleștiocuri, s.n. (reg.) 1. pămătuf cu care se ung tălpile bocancilor sau osia căruței. 2. fitil pentru opaiț.