FELEȘTIOC, feleștiocuri, s. n. (Regional) Pămătuf cu care se unge osia căruței cu păcură sau bocancii cu unsoare. Mă lua frumușel de bărbie cu mîna stîngă, iar cu cea dreaptă muia feleștiocul în strachina cu dohot. CREANGĂ, A. 46. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. id. P. 106. – Pronunțat: -tioc.