FELEȘAG, feleșaguri, s. n. (Reg.) Fel de a fi, de a se manifesta; fire, caracter, obicei. [Var.: feliușag s. n.] – Din magh. féleség. Cf. fel.

feleșag sn [At: SADOVEANU, P. S. 29 / V: ~liu~ / Pl: ~uri / E: mg feleseg Cf fel] (Îrg) 1 Caracter. 2 Obicei.

FELEȘAG, (rar) feleșaguri, s. n. (Reg.) Fel de a fi, de a se manifesta; fire, caracter, obicei. [Var.: feliușag s. n.] – Din magh. féleség. Cf. fel.

FELEȘAG, (rar) feleșaguri, s. n. (Regional) Fel de a fi; fire, caracter, soi; obicei. Pistruga rîse zgomotos, cum îi era feleșagul la asemenea taclale. SADOVEANU, M. C. 112. Răposatul fusese om aprig și certăreț... Fecioru-său, Zaharia, se alesese de la început din alt feleșag. C. PETRESCU, R. DR. 23. A îmbătrînit de timpuriu; așa i-i feleșagul lui, la inimă-i tot verde. MIRONESCU, S. A. 42. – Variantă: feliușag (CREANGĂ, P. 225) s. n.

FELEȘAG ~uri n. pop. Însușire caracteristică a unui individ; fel de a fi; fire; caracter; natură. /<ung. féleség

feleșág n., pl. urĭ (ung. féleség). Nord. Fel, fire, natură: așa e feleșagu luĭ. – Și felĭușag.

feliușag sn vz feleșag

forosag sn vz feleșag

❍FELIUȘAG sbst. Mold. Fire, obiceiu: fel, soiu: s’a culca s’a adormi, cu ochii deschiși, cum i-i ~ul CRG. [feliu + suf. -șag; comp. ung. feleseg].

feliușag n. Mold. fel, fire: adormi cerbul cu ochii deschiși, cum i-i feliușagul CR. [Tras din feliu cu ajutorul unui sufix analogic (cf. rămășag)].

felĭușág, V. feleșag.

feleșag (reg.) s. n., pl. feleșaguri

feleșag (reg.) s. n., pl. feleșaguri

feleșag s. n., pl. feleșaguri