15 definiții pentru fatalism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.

fatalism sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr fatalisme] 1 Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate de destin. 2 Atitudinea omului fatalist (7).

fatalísm s.n. 1 Doctrină filosofică, religioasă sau convingere conform cărora dezvoltarea istorică, evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte stabilite de o forță supranaturală, sunt determinate de destin. 2 Atitudine a omului fatalist. • / <fr. fatalisme, germ. Fatalismus; cf. lat. fatum, -i „destin”.

FATALÍSM s. n. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor ar fi dinainte determinate de destin. ♦ Atitudinea omului fatalist. – Din fr. fatalisme.

FATALÍSM s. n. Teorie idealistă după care dezvoltarea istorică este determinată de o forță necunoscută, de soartă, de destin. Fatalismul neagă rolul activ al maselor în istorie, considerînd că intervenția omului în dezvoltarea societății este inutilă, că omul este o marionetă a legilor implacabile ale istoriei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 118.

FATALÍSM s.n. Concepție filozofică idealistă mistică, potrivit căreia totul în lume și societate, întreaga desfășurare istorică a evenimentelor, a vieții, este predeterminată de soartă, de providență, de forțe supranaturale. [< fr. fatalisme, cf. lat. fatum – destin].

FATALÍSM s. n. concepție filozofică sau religioasă potrivit căreia totul în lume și în societate, întreaga desfășurare istorică a evenimentelor, a vieții este predeterminată de o forță implacabilă. (< fr. fatalisme)

FATALÍSM n. 1) Concepție idealistă în filozofie, conform căreia dezvoltarea naturii și a societății se află în dependență totală de anumite forțe. 2) Credință mistică în inevitabilitatea soartei. /<fr. fatalisme

fatalism n. doctrină care atribue destinului totul și neagă liberul arbitru. Credința în fatalitate e adânc înrădăcinată în poporul nostru, care o rezumă zicând: așa i-a fost să fie, expresiune care se apropie mai mult de fatalismul oriental; dar concepțiunea despre Ursitoare poartă caracterul păgân al Destinului antic (v. scrisă și ursitoare).

*fatalízm n., pl. e (d. fatal; fr. -isme). Doctrină filosofică după care toate întîmplările îs hotărîte irevocabil din ainte de o putere unică și supranaturală (Dumnezeŭ). – Fatalizmu e unu din caracterele spirituluĭ musulmanilor, care, cu el, se consolează de cele maĭ marĭ nenorocirĭ. Și Româniĭ îs cam fataliștĭ, după cum se vede din proverbu: Ce ți-e scris (de destin), în frunte ți-e pus. V. determinizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FATALÍSM s. predestinare, predestinație. (Concepția nefastă a ~ului.)

FATALISM s. predestinație. (Concepția nefastă a ~.)

Intrare: fatalism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fatalism
  • fatalismul
  • fatalismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • fatalism
  • fatalismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fatalism

  • 1. Doctrină care consideră că toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și că totul se desfășoară sub forța implacabilă a destinului sau a providenței divine.
    exemple
    • Fatalismul neagă rolul activ al maselor în istorie, considerînd că intervenția omului în dezvoltarea societății este inutilă, că omul este o marionetă a legilor implacabile ale istoriei. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 118.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Atitudinea omului fatalist.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: